Ana Maria Dan – poezie

Apartament
În ziua de azi e mai „eco” să scrii
Cu un pix de carton pe o foaie amprentă
Barza se așează fluturând din hârtii
„Apartamentul meu luat în arendă”
În ziua de azi barza și capul în jos
Cu viermele în cioc, albinism în stomac
Albul în viscere digerat fibros
Fungi feritilizați în sticla fără capac.
Mi s-a spus sa dau căldura pe deschis
Ca să privesc plasa prăfuită de carbon:
Rumegarea hranei mai are de emis
O foaie amprentă și un pix carton.
„Să iei boabe de goji în loc de tutun”
Porumbelul a fost mai mic decât barza
S-ar hrăni reciproc, cofeină prin furtun;
Poate conține mai mult fier decât varza.

Foarfeca-clește
văzduhul înfundat de grâul putrezit pe câmp
pământul roșu de argilă întărit în foarfeca-clește
ridicată 33 de centimetri deasupra grâului-
grâul pendulează printre șoareci-
șoarecii trăiesc în tavanele noastre
știu asta fiindcă îi aud în fiecare noapte-
fiecare noapte în care mă gândesc
ca nu cumva să fure cineva foarfeca-clește
Cine ar mai ridica pământul atunci?
i-am făcut un semn cu vaselină ca să fiu sigură
că dincolo o să o regăsesc la fel
poate ridica și baloți dacă ai nevoie
însă e înțepenită, Toată vaselina consumată pe un „x”
uneori mai picură pământ din ea, nu cred că mai e mult
până când o să se termine tot
cuantificator de timp, lutul scurs prin dinții de fier
care trage mai tare de el, care renunță mai rapid
o să se sculpteze existența cu schelet de grâu
atunci când va picura toată sub secetă

Teatral
Sunt în tribuna circului și tremur de frig,
Sau poate de frica râd dureros.
În față flăcările nu se mai sting-
Inima mea în țesut fibros.
Florile false mi se topesc cancerigen,
Mâna mea dezgolită până la os.
Lumânarea topită undeva prin tren-
Nici plasticul nu mai are miros.
Șina ascuțită ne cântă într-un loc ferit,
Adânc, probabil o ultimă simfonie
Instrumentistul, niciodată descoperit-
Nu mă aflu în nicio categorie.