Levantin și dunărean: povești de apă sub felinar
Vineri, 3 aprilie 2026, membrii cenaclului „Alter Ego” și-au îndreptat atenția asupra textelor poetice propuse de Ana Sofian (Camelia Chirchiboi), autoarea volumelor „Imperfect solubil” (Editura PIM, Iași, 2018) și „Et-erogen” (în coautorat cu Virgil Andronescu, Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2024). În cenaclu, Ana Sofian a citit un grupaj de poezii inedite, adunate sub titlul „Povești de apă sub felinar”.
halima
îmi dai un punct
pată sclerotică de cer
unde iris de noapte nu mai există
acolo ne înfloresc doar fricile
când lumina
dărâmă culoarea unui asfințit
și fluviul se hrănește cu atâtea coșmaruri
pata aia
e ochiul ochiului tău
lăsat să amurgească
peste vechile silozuri
ale raialei
Allah se minunează
de mirosul grâului
ce curge spre marea cea mare
înghesuit în burți nesătule
de șlepuri
câți înecați vor fi adunat umbre de arbori
să le înmulțească
hrană peștilor când foamea
ne înghesuie în uitare
din vinele apei nu poți alunga lunecarea
strigă lotcile
până când pescarii amuțesc
privind plasele goale
la geamie, muezinul își cheamă
drept-credincioșii
neînecați încă
ghemuit pe covoraș
poemul se pregătește
să amurgească în pagina Coranului
Mecca nu e doar o iluzie
Felicitări autoarei pentru acest ciclu de versuri, pe care le-am citit cu foarte mare plăcere. Am fost fascinat de poemul „sârbă cu luna, o poveste și mai mulți licantropi”. Îmbinarea celor două universuri, cel brăilean și cel oriental este o alăturare fericită. (Ștefan Laurențiu Ionescu)
Versurile au muzicalitate, cursivitate. Am admirație pentru cei care scriu despre locurile în care trăiesc și își arată iubirea pentru acestea. (Veronica Teodoru)
Sunt poezii cuceritoare, te lasă fără cuvinte. (Aurel Furtună)
E o poezie cu iz de fluviu, poveste în același timp. Chiralina își are locul ei în aceste creații. (Neculai Băcanu)
Ana Sofian propune alt tip de poezie față de cel pe care îl știam. Autoarea s-a individualizat mai bine în poezia în vers liber. Textele propuse au tematică unitară și sunt cuprinse de o sensibilitate dunăreană. Stilistica este interesantă. Metafora nu este piesa de greutate a versurilor. Poezia are un farmec care vine din topica surprinzătoare, din tematică, din simbolistică. Se remarcă noutatea exprimării și figurile stilistice fluide. (Valentin Popa)
Mi-am îndreptat atenția cu precădere asupra titlului acestui grupaj de poezii. Fluviul apare ca personaj mai mult decât cadru fizic. Poeta parcă era fluviu, alunecă între două planuri paralele, prin opoziții precum: trecut-prezent, real-iluzie, interior-exterior, lumină-întuneric. Creația „cine e mai cuvânt: omul sau pasărea?” este un poem filosofic, care sugerează ideea că este esențial să punem întrebări existențiale, surprinde evoluția noastră spirituală. „iadul raiului din noi” prezintă o imagine a omului decadent. Autoarea are un mod interesant de a scrie, care ridică multe problematici filosofice. Văd o continuare a poemelor, cu alte personaje, precum Terente, Codin. (Mioara Oprișan)
Creațiile prezentate respiră magie interpretată în fel și chip. Poezia este instrument de cunoaștere gnoseologică, cale de accedere la transcendent. La nivelul de suprafață, poezia este un elogiu apei, locurilor natale. Spațiile românești sunt îmbinate foarte frumos cu cele levantine. Fiecare poezie este o poveste în sine. Apare tehnica poveștii în ramă. Se simt anumite resorturi stănesciene („cine e mai cuvânt: omul sau pasărea?”, „ochiul ochiului tău”). De asemenea, apar resorturi istratiene prin motive legate de Dunăre, prin pitoresc. Se remarcă diverse registre ale limbajului: colocvial, arhaic, puțină butaforie. Apare multă narativitate îmbrăcată în haina lucrurilor. Este o poveste a intimității trăirilor. (Liliana Toma)
Ciclul de poezii lecturat este o cutie de bijuterii, toate creațiile sunt deosebite. Creațiile sunt originale și conturează un univers poetic coerent, construit în jurul imaginii fluviului. Autoarea are o imaginație poetică deosebită. (Mara Lauretta Balaban)
Virgula este un dansator care desparte tangoul de vals… Și, în baza faptului că autoarea folosește un model minimal al semnelor de punctuație, virgula fiind cu rare excepții absentă, putem spune că poeziile sale poartă parfumul misterios al tangoului sau al valorii de gând și cuvânt. Versul este liber, fără majuscule. Autoarea reușește uneori crearea de tablouri inedite folosind asocierea de cuvinte relativ simplă dar cu impact asupra contextului poeziei și asupra mentalului cititorului. Poeziile sunt prezentate la persoana a treia, temele poeziilor fiind Dunărea – fluviul în general, și poveștile din „O mie și una de nopți” care sunt urmărite gradual prin titluri sugestive într-o paralelă executorie și în acord cu povestea. (Alexandru Costin Tudor)
La granița dintre liric și prozaic, poeziile Anei Sofian dintr-un proiectat volum intitulat ,,Povești de apă sub felinar” intră într-un dialog intertextual cu ,,O mie și una de nopți”, amintind, prin rescriere, de fascinația exercitată de minunatele povești arabe până în contemporaneitate (vezi cărțile autoreflexive ale lui Isidoros Zourgos – ,,Câteva nopți și încă una” și Defne Suman – ,,Tăcerea Sheherezadei”). Realismul magic al multora dintre texte e dublat de o încifrare simbolică a sensurilor, pregătind imersiunea într-un metalirism specific poeziei postmoderne (,,a treia noapte – atoatenevăzător” sau ,,sârbă cu luna, o poveste și mai mulți licantropi”). Poeta trece cu ușurință de la un registru stilistic la altul și recurge la jocuri lingvistice inedite, imprimând o curgere lină fiecărei ,,povești” prin versificația liberă și o atmosferă hipnotică, prin trimiterile la peisajul, credințele și eresurile dunărene, dar și prin întrepătrunderea vocilor lirice. (Cristina Chifane)
Sunt uimit și plăcut impresionat de aventura magică pe care ne-a propus-o doamna Ana Sofian. Unele poeme absolut încântătoare și proaspete cum sunt cele cu titlurile ,,în prima noapte’’ și ,,a șasea noapte’’, iar altele care necesită mai multă străduință și un oarece timp dedicat. Dar dincolo de orice, universul pe care-l construiește e unul cuceritor și cu un farmec al lui chiar și așa …prin melanjul evident. De asemenea se vede un atașament, o disponibilitate a autoarei față de oraș, istoria acestuia, fluviu, mitologie, memorie locală și culturală, ceea ce e din nou de lăudat. Felicitări și e însuflețitor să vezi ce se prepară în laboratoarele sufletești ale Brăilei de azi. Tot respectul! (Emanuel Pope)
Ana Sofian este o poetă cu o sensibilitate vie dar și cu o luciditate care observă, analizează și, uneori, demitizează. Poezia acesteia e plină de simboluri: halatul, papucii sunt simboluri ale intimității, ale protecției și iubirii necondiționate; fluviul este un simbol al continuității fără stabilitate; luna este o creație afectivă (,,din ochii tăi se naște”). Elemente ca ,,Șeherezada”, ,,califul”, ,,sirenele” sunt umanizate, prin aducerea lor în cotidian. Ana Sofian nu distruge mitul, dar îl „domesticește”, exact ca în titlu. Ideile curg dintr-un vers în altul, creând senzația de fluid (în acord cu tema apei). Se simte melancolia lucrurilor neîmplinite iar tensiunea poetică se creează din contraste: ,,copil- adult”; ,,vis-luciditate”. În poezia Anei Sofian această tensiune dintre vis și realitate devine expresie, formă conștientă de sine. Este o poezie care nu forțează emoția, ci o lasă să se adune, creând astfel un echilibru frumos intre sensibilitate și reflecție… (Gabriela Petre)
Poeziile Anei Sofian ating anumite problematici, precum cea a evoluției spirituale, în ideea că pentru a evolua trebuie să te lepezi de ce este lumesc. Poezia are rolul de potir, ofrandă, har divin. (Georgiana Laura Gheorghe)
Recunosc în versurile citite lumea mirabilă a lui Panait Istrati, o adevărată sinecdocă a lumii brăilene. (Andrei Busurcă)
Prin intonația gravă și blândă, autoarea a dat o forță atât de mare cuvintelor sale, încât încă de la primele versuri m-am simțit luată pe sus și transportată într-o atmosferă levantină: exotism, mister, senzualitate. Mă simțeam legănată, fără să știu dacă sunt pe apă sau pe uscat, dacă sunt adormită sau trează. Efectul hipnotic mi-l explic prin trei elemente: muzicalitate, ritmicitate, cursivitate a poeziilor-povești. Transcenderea nu s-a făcut doar din realitatea unui spațiu fizic ci și din timpul alocat unei ședințe de cenaclu. Cine ar fi putut aprecia dacă a trecut un minut, o oră o zi sau o noapte?! În mod sigur eram între neant și eternitate și nimeni n-ar fi vrut să se sfârșească farmecul de neoprit al unor versuri de tipul: ,,Fluviul nu ne întreabă pe unde ne irosim inocența/ el își spune povestea/ pe genunchiul unei zile apuse demult”. Ana Sofian este stăpâna unei împărății-poveste pe care ne-o face cunoscută și nouă: ne seduce prin cuvânt și prezență și devine ea însăși o legendă a îmbinării dintre Șeherezada și Chira Chiralina. Cu certitudine nu i se va tăia capul, cu certitudine ea va rămâne o figură emblematică a Brăilei pe care știe să o cânte cu voce de Chiralină. (Mariana Marțian)
Ana Sofian propune un grupaj de poezii cu titlu incitant, bine ales, în care demitizează anumite constructe simbolice, atât levantine, cât și dunărene, pentru ca apoi să le remitizeze în resorturi poetice proprii, cu un farmec aparte. Mi se creează impresia că sunt poezii de inspirație mai mult decât de construcție. Incipitul fixează de obicei tema și principalele motive, apoi discursul liric se desfășoară ca un ghem de imagini și simboluri, înglobând atât sacrul cât și profanul, spiritualul și materialul, divinul și lumescul. Apar numeroase sintagme poetice îndrăznețe, provocatoare, inedite („poemul avea să se nască -/ un pandantiv la gâtul/ singurătății”, „în prima noapte/ cuvântul se lasă deflorat”). Prozodia modernă, în vers liber, fără punctuație, creează cursivitate lirică, o curgere asemănătoare cursului fluviului, laitmotiv cu valoare simbolică în fiecare poem. (Liviu Chifane)
Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 17 aprilie 2026. Va citi Liviu Chifane.
Liviu Chifane