Cenaclul „Alter Ego” a luat ființă din dorința de a exista un club al scriitorilor brăileni care să continue tradiția cenaclurilor literare ale Brăilei și să adune cât mai mult din energiile creatoare ale orașului. Ne dorim să oferim un mediu propice manifestării literare, deschis atât autorilor contemporani consacrați prin volume publicate și aprecierea publicului și/sau a criticii, cât și celor aflați la început de drum sau în căutarea unei voci creative. Încurajăm libertatea de exprimare, în spiritul principiilor estetice și ale valorii artistice. În faza incipientă în care ne aflăm, principalele obiective sunt să ne găsim și să ne regăsim, să închegăm și să sporim spiritul creator brăilean prin activități specifice, având în vedere atât cizelarea stilistică a creațiilor, cât și apropierea de publicul iubitor de carte.

Întâlnirile au loc în zile de vineri, între orele 16.00 și 19.00, cu o regularitate bilunară, la etajul al treilea al Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila, în sala de studiu sau, dacă aceasta nu este disponibilă, în sala „Fănuș Neagu”. Data exactă a fiecărei întâlniri este anunțată la finalul cronicii întrunirii precedente. Există, de regulă, o secțiune de atelier literar-critic (numită de noi „disecție”), în care un autor citește un text sau mai multe și îl/le supune atenției și analizei celor prezenți. Textele propuse sunt trimise în  prealabil pe grupul de Whatsapp al cenaclului, cu cel puțin trei zile înaintea întâlnirii. Pe lângă acest moment, pot exista lecturi libere, discuții pe teme literare, anunțuri de evenimente și altele.

În funcție de activitate și de interesul manifestat, avem în vedere realizarea unei antologii și publicarea acesteia cu sprijinul Editurii Proilavia a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila.