Despre iubire… pe malul lacului
Vineri, 17 aprilie 2026, la cenaclul „Alter Ego”, a citit Liviu Chifane, autorul mai multor volume de proză („Copilul Deltei” – 2014; „Eroi din întâmplare I: Ninsoare de martie” – 2019; „Eroi din întâmplare II: Invazia gândacilor” – 2020; „Sparg nuci!” – 2022; „Eroi din întâmplare III: Manuscrisul misterios” – 2023; „Cercuri” – 2024) și al unui volum de poezii („Hora ielelor slute” – 2025), toate publicate la Editura Datagroup din Timișoara. La întâlnirea curentă, Liviu Chifane a propus povestirea „Lacul”, care face parte din volumul de proză scurtă „Polifonia inimii”, aflat în curs de apariție la aceeași editură.
„Bărbatul conducea în fiecare duminică a acelei toamne în afara orașului, până pe malul unui mic lac ce se ascundea atât de bine în spatele unui rând de plopi cocoțați pe un dâmb, încât de fiecare dată trăia surpriza luciului acoperit pe alocuri de frunze late de nuferi. Până să ajungă acolo, scotea mașina cu grijă de pe carosabil și lăsa suportul pentru copil jos, între banchetă și scaunul din dreapta. Privea cu atenție în jur în timp ce făcea asta, de parcă s-ar fi ferit să nu-l zărească cineva. După ce închidea ușile, se îndepărta câțiva pași, apoi se oprea, întorcea capul și rămânea puțin în poziția aceasta nefirească, închizând pleoapele rar, într-o stare vecină somnului. După un timp, se întorcea la mașină și reconsidera poziția scaunului pentru copil, umerii îi zvâcneau într-o pornire spre vehicul, dar corpul îi rămânea pe loc, încă nehotărât. În cele din urmă, se mulțumea să încerce mânerele ușilor și pornea cu un suflu nou spre plopii care își băteau necontenit frunzele înspre cerul pătat de cercuri nedefinite de abur.
Malul lacului era foarte primitor, înălțat deasupra apei, cu pături de iarbă grasă pe care cu ușurință te puteai așeza, picioarele atârnându-ți libere, fără să atingă crețurile zbicite de vânt. Unele dintre aceste porțiuni de iarbă se ascundeau după tufe generoase de stuf verde. Bărbatul se ducea de fiecare dată către un astfel de paravan și, din acest ascunziș, urmărea, în același timp, viața liniștită a lacului și porțiunea de drum ce trecea prin apropiere, ca și cum ar fi așteptat o apariție anume. La răstimpuri, își lua ochelarii de la ochi și îi ștergea de haine, apoi lăsa mâna în care îi ținea să se sprijine de genunchi și își plimba privirea din mal în mal, lăsându-și mintea să cutreiere printre gânduri nedefinite, frânturi de gesturi, vorbe, amintiri.”
Această nuveletă denotă sensibilitatea autorului. Personajul Pavel e pe drumul Damascului. Dumnezeu i-a dat un semn, dar nu l-a înțeles. Este o povestire tristă despre un bărbat care nu e în stare să se decidă. Îmi pare rău pentru Pavel. (Andrei Busurcă)
Intră în coliziune două divorțuri familiale, ambele personaje erau separate de parteneri, două jumătăți care nu se potrivesc. Textul este cărnos, descriptiv. Raportul dintre dialog și descriere este subunitar. (Adrian Victor Vank)
Textul se încadrează într-o proză comportamentistă (John Steinbeck, Marin Preda). Sunt evidente etapele narative, momentele subiectului. Proza devine interesantă. Din punct de vedere psihologic, este evidențiată o problemă actuală, tendința multor persoane de a căuta pe rețelele de socializare o relație. Se arată cât de ușor un bărbat își înșală soția. Finalul este surprinzător – trăim într-o lume a violenței, a lipsei de respect. (Camelia Cornelia Budan)
Povestirea în sine este una banală. Autorul o scoate din banalitatea cotidiană și o duce în poveste. Portretul lui Pavel este foarte bine realizat, la fel ca descrierile de natură, tablourile. Creația are trei niveluri: pretext – text – subtext. Personajul principal este lacul, confident, provocare și leac, oglindă de asemenea. Sunt lucruri care se spun în text: libertatea este o iluzie, iubirea devine o rutină. Epicul este foarte frumos, chiar și imoralitatea. Totul se duce în plan psihologic. (Liliana Toma)
Descrierile, narațiunea, dialogul, totul este foarte bine conturat și controlat. Pentru Lavinia, întâlnirea cu Pavel e o evadare, ea caută un bărbat cu care să aibă copii, un punct de sprijin, o evadare din relația toxică. Deznodământul este neașteptat. (Florin Burtea)
„Lacul” este un prilej de reflecție asupra propriei vieți. De ce simțim nevoia să evadăm? Pavel este un caracter predispus la viciu. Lavinia se simte captivă. Trădarea este în firea celor slabi. Se simte nevoia unei dramatizări a părții finale. (Ion Măgeanu)
Este o proză veridică. Totuși, paragraful descrierii personajului nu își are rostul. Portretul se deduce din acțiune. (Mircea Andronic Romian)
Textul lui Liviu Chifane a fost ca un meci de tenis, a ridicat multe mingi la fileu. A fost și un moment emoționant la final – soarta Laviniei. Am sesizat discrepanța dintre paragrafele din prima parte și restul textului. S-a recuperat foarte bine. Dialogul mi-a plăcut foarte mult, e scurt și la obiect. Cele două personaje aveau de la început o reținere. Se ajunge dintr-o situație care creează disconfort în altă situație. Pavel nu își dorea atât de mult să își înșele soția. Relația dintre el și Lavinia nu se consumă în direcția așteptată și se îndreaptă spre prietenie. Am regăsit în text unele cuvinte din proza lui Chifane (din „Cercuri” mai ales). Așteptarea joacă un rol foarte important. Cei doi căutau nu să fugă de familie ci doar împlinire. Iubirea care nu caută un țel mai înalt nu e iubire. Deznodământul este împotriva curentului. (Ștefan Laurențiu Ionescu)
Toată povestirea poate fi redusă la două pagini. Este distanță foarte mare între dialog și descrieri. Finalul e total ratat. Costumația personajului nu e potrivită. (Mihai Vintilă)
„Lacul” este o nuvelă psihologică care problematizează forme subtile de infidelitate interioară. Tensiunea dintre Pavel și Lavinia vine din ceea ce nu se întâmplă între ei. Pavel nu este un vinovat clar și Lavinia nu este o amantă. Lacul este refugiul lor psihologic, un spațiu de proiecție a dorințelor unde cele două personaje își permit ce nu pot în viața reală. Lacul devine astfel un personaj tăcut care seduce și apropie pe cei doi, susținându-le complicitatea. Un spațiu viu în care iubirea pare pură, nefiind trăită până la capăt. Finalul impresionează pentru că Lavinia devine o amintire ce nu mai poate fi reparată. Un text matur, real și periculos de subtil. (Gabriela Petre)
Tonul autorului dezvăluie lucruri fără intenție. Îmi place că s-au stârnit discuții. Aș fi condensat unele lucruri un pic. Construcțiile sunt bune. Mi-ar fi plăcut ca lacul să fie mai mult folosit, mai ales în construcția personajelor, de asemenea aș fi folosit lacul mai mult în final. Căutarea iubirii ar putea fi mai bine pusă în evidență. Este o proză interesantă, bine lucrată. (Armanda Filipine)
Autorul a citit textul cu emoție și am înțeles mult mai bine. Liviu Chifane este un model pentru mine. În text apar detalii nenumărate. Mi-au plăcut plopii, ochii verzi, mârâitul motoarelor… Autorul ne-a introdus în universul Sulinei. Subiectul povestirii este cunoscut, astfel de lucruri se întâmplă. Simbolul central este lacul, loc al suspendării timpului. Iubirea este menținută în stadiul de posibilitate pentru a nu se trece în banalitate. Moartea Laviniei este o sancțiune simbolică a evadării, realitatea nu poate fi suspendată la nesfârșit. (Mara Lauretta Balaban)
Subsumată tematicii acvatice de care scriitorul Liviu Chifane se simte legat prin obârșie și peregrinări, povestirea ,,Lacul” dezvăluie un foarte bun povestitor, care nu grăbește ritmul firesc al întâmplărilor, dându-le timp să se așeze în mintea și inima cititorilor. Ancorarea în real devine un element definitoriu al unei întoarceri la epic izvorâte dintr-o necesitate a unei societăți ultratehnologizate de a se refugia într-un realism salvator, ancorat într-un cadru natural capabil să reflecte puternice trăiri umane. În acest sens, lacul devine un personaj-martor, oglindă nu doar pentru confuzia și întrebările lui Pavel, ci și pentru căutările Laviniei, al cărei sfârșit tragic funcționează ca o epifanie pentru protagonistul masculin. Maestru al dialogului și descrierilor, autorul apelează cu naturalețe la diverse tehnici narative, cu care se pare că va experimenta din plin într-un viitor volum de proză scurtă intitulat în mod sugestiv ,,Polifonia inimii”. (Cristina Chifane)
„Lacul” – o pledoarie în susținerea legii femicidului de curând promulgată – este o dramă puternic conturată despre iubire și ură, despre fragilitatea umană, despre speranță, vis și incertitudine, țesută pe firul narativ al unei tentative de adulter. Personajul principal, refugiat în apropierea unui lac, altul decât cel eminescian, reprezintă granița dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric, ascunzând parcă dincolo de luciul apelor, în străfundurilor sale întunecate, drama ce se va petrece. Autorul surprinde introspectiv, în doar câteva pagini, tribulațiile care macină cele două personaje centrale și reușește să ne conecteze la emoțiile acestora ascunzând cu măiestrie deznodământul tragic care cade ca un trăsnet. (Radu Nastasia)
Pe acorduri de pian, am citit cu atenție, ușor ca o zbatere de aripi, acest text în proză al lui Liviu Chifane, care abordează un stil simplu, dar cu o forță extraordinară a purității de a transmite emoții. Lacul este un cadru natural unde autorul alege să-și proiecteze acțiunea, dar mai mult de atât, lacul devine personajul principal al scrierii în proză. Prin măiestria creionării descrierilor de natură, prin arta dialogului și a introspecției, lacul este un martor tăcut al „monologurilor lui Pavel azvârlite în cuprinsul apelor, care îi răspundeau prin cercuri de valuri și șoapte de trestii.” În aceeași măsură, lacul este un tovarăș „al tuturor trăirilor pe care nu mai avea răbdare să le pitească în ascunzișurile minții”, dar și un confesor (și pentru Pavel, și pentru Lavinia) față de care „simțea nevoia să se elibereze, să spună tot, să deșerte preaplinul adunat în atâtea așteptări”. Ca un mare iubitor al apei, scriitorul ne prezintă lacul ca un loc de terapie și purificare: „Aici am regăsit inocența pe care am pierdut-o”, spunea Pavel sau forța prin care Lavinia este eliberată dintr-o relație abuzivă, regăsindu-și fericirea. Temele explorate de autor sunt: monotonia căsniciei ce duce la înstrăinarea de partenera de viață (iubită), întoarcerea la sine, prietenia între bărbat și femeie (ceea ce în realitate este o utopie), eliberarea dintr-o relație toxică, moartea. Îndrăznesc să expun o asemănare între „Pescărușul” lui Anton Cehov și „Lacul” lui Liviu Chifane, asta în ceea ce privește o parte din temele comune: iubirea, împlinirea în viață și moartea („O fată iubește lacul ca un pescăruș și devine fericită și liberă ca și el. Dar vine un om, o vede și…. o nimicește ca pe acest pescăruș.”). De admirat cum autorul, Liviu Chifane, cu o discretă delicatețe, impregnează textul în proză cu parfum de poezie. Felicitări! (Mioara Oprișan)
Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 8 mai 2026. Va citi Ion Măgeanu.