Intrigă polițistă, mister, suspans

Vineri, 13 februarie 2026, la cenaclul „Alter Ego”, a citit Mara Lauretta Balaban, remarcată prin patru volume de poezie: „Curs de design în iubire” (Editura Inspirescu, Brăila, 2021), „Iubilotest” (Editura Inspirescu, Brăila, 2021), „Spirivers” (Editura Inspirescu, Brăila, 2022), „Incizie în talpă (cu iubire)” (Editura Creator, Brașov, 2025). De data aceasta, în cenaclu, a prezentat fragmente dintr-un roman aflat în lucru, cu titlul „Apocalipsa după Damian”.

[…]Va trebui să aduc scara din debara, ca să ajung la raftul pe care l-ai cocoțat atât de sus, Damian.

Raftul cocoțat atât de sus…așa îi spunea mereu și Damian se amuza de înălțimea ei de copil.

Acolo sus, printre albume și cărți vechi, acolo unde praful se așază ca o a doua piele peste cotoarele uitate, Lara simți chemarea unui lucru care se voia ascuns, dar care îți atrage atenția precum o șuviță de păr care-ți cade pe față în cel mai nepotrivit moment și te surprinde.

Un manuscris…

Coperta lui, din piele înnegrită, părea să absoarbă toată lumina din jur. Era genul de carte pe lângă care treci fără s-o vezi, până în clipa în care te cheamă.

Când a fost tras afară dintre volumele masive, aerul a tresărit ușor, ca și cum raftul însuși ar fi oftat. Surpriza a venit lent, nu ca un șoc, ci ca o creștere continuă a neliniștii, care i s-a strecurat sub piele încă din clipa în care degetele au atins coperta manuscrisului. Pielea rece, ușor lipicioasă din cauza vechimii ei, i-a dat un fior neașteptat, iar pentru o fracțiune de secundă a avut senzația stranie că volumul reacționează la atingerea ei, ca un obiect viu, trezit dintr-un somn prea lung.

Sări cu el în brațe, fără să atingă treptele scării, ținându-l atât de strâns la piept și ascultând dangătul glacial care-i străpungea coperțile: daang! daang! deschide-măă! daaang! citește-măă!

Lara hohoti. Nu era un plâns și nici un râs. Era un horcăit de hohot plecat din adâncul ei, de acolo de unde Damian trăia și-i înșuruba încă fiori peste fiori.

Se lăsă ușor pe vine, pe covorul grena, ros de tălpile lui Damian atunci când, în febra scrierilor, se plimba bezmetic prin cameră dictându-i precipitat.

Daaang!

Erau peste 300 de pagini și niciun titlu…300 de pagini despre care nu știa nimic. Ce conțineau? De ce Damian nu i-a spus nimic despre manuscris și când l-a scris?

Zvâcnea rece în mâinile ei. Acolo jos pe covor, îl simțea ca pe un pântec gata să explodeze, un pântec viu și mort în același timp… o simțea din nou pe doamna moarte la ea în mâini, zvârcolindu-se într-o nerăbdare de mamă gata să-și scuipe fătul în brațele ei. Sunt moașa acestui manuscris, își spune Lara. Să se fete acum, aici, sunt pregătită! […]

            Este un text tensionant, de tipul SF, cu elemente horror, cu o structură narativă pe trei niveluri: planul prezent, planul trecut și un al doilea plan prezent, sugerând că realitatea imită ficțiunea. Apar simboluri interesante, precum ochii, care fac trimitere la incapacitatea de a vedea adevărul, sau cerneala. Onomatopeea își are locul ei, creează tensiune, suspans. Seamănă cu scrierile lui Stephen King. Ca aspecte de îmbunătățit: manuscrisul ar fi trebuit scris la  timpul prezent; să se pună mai mult accent pe sentimente. (Mihu Iancu)

            Mara Lauretta Balaban este o scriitoare curajoasă, care nu se teme să experimenteze atât la nivel formal, cât și la nivel ideatic. O autoare a contemporaneității, aceasta se află într-o continuă evoluție. Exprimările de tip liric se regăsesc și în proză, amintind, din punct de vedere stilistic, de Julio Cortázar în ,,Șotron”. Pe lângă formația de poetă, are și vocație de prozatoare, conturând cu talent și aplecare spre detaliu și observație fină personajele și stăpânind ritmul dialogului. Fragmentele din viitorul roman prevestesc o escatologie ficțională, înscriindu-se în curentul postmodernist prin depășirea granițelor între ficțiune și realitate, scriitor/narator/personaj/cititor, precum și între sacru și profan. Se adaugă, aici, pluralismul vocilor narative, accentele ludice, care frizează uneori macabrul, dar și melanjul de stiluri (cu elemente de roman polițist, roman psihologic, thriller, romance și chiar povestire horror), inovațiile lingvistice și trimiterile intertextuale. (Cristina Chifane)

            Scrierea are toate ingredientele unui roman polițist (mă duce cu gândul la „Basic Instinct”), dar lărgește orizontul, de exemplu prin motive (orfanul) sau laitmotive (mesajul scris). Apar voci polifonice, nu știi cine vorbește. Autoarea jonglează cu timpul: al crimelor, al citirii manuscrisului, al scrierii manuscrisului. Visul este un element important prin trecerea din vis în realitate și invers (îmi amintește de „La țigănci” de Mircea Eliade). Alternanța planurilor este foarte bine gestionată. Se revelează o dramă morală, emoțională, socială. Partea finală aparține vocii unui psiholog. Scopul final al scrierii este căutarea unui sens – frumosul estetic. (Liliana Toma)

            Acțiunea din textul Marei Lauretta Balaban se aseamănă cu cea dintr-o carte proprie, „Serata crăițelor”. Autoarea exploatează cu succes elemente din experiența personală prin includerea copiilor cu nevoi speciale. Textul mi-a plăcut, este scris bine. Exercițiul poetic pe care îl practică autoarea a dat roade și în proză, nu este excesiv, are locul lui, nu transformă proza în sirop liric, punctează și generează anumite semnificații. Textul trezește interes, este un tip de roman polițist cu structură psihologică și ancorare în social. (Valentin Popa)

            Este excepțională capacitatea Marei Lauretta Balaban de a fi poetă și de a trece la o construcție epică deosebit de viguroasă. Tema este foarte interesantă. De la manuscrisul citit se face legătura cu alte planuri – e o mare realizare epică. Personajul este foarte bine conturat, se face legătura cu psihologia, cu psihanaliza. (Camelia Cornelia Budan)

            Excelent! Autoarea sare de la „Iubilotest” și zgârieturi în talpă direct în mijlocul lui Paul Auster („Un om în întuneric”). Se desprinde ideea că realul și imaginarul sunt totuna („Leviathan”). Am identificat paragrafe foarte bine scrise, de exemplu cele în care se schițează ticurile verbale ale personajelor. Legătura dintre portocaliu și moarte este ingenioasă. Autoarea ajunge în zona lui Ragnar Jonasson – descrierea camerei prin propoziții-gloanțe. Textul denotă documentare. (Adrian Victor Vank)

            Nu mă așteptam ca Mara Lauretta Balaban să scrie așa de bine proză. (Aurel Furtună)

            O poveste thriller amintind prin atmosferă de Murakami, dar care își păstrează identitatea prin felul în care este spusă și prin ceea ce transmite. Structurată în șase tablouri cu timpi clari, narațiunea curge firesc și susține construirea misterului, a tensiunii și a neliniștii cititorului, lăsând în final o ambiguitate intenționată. Textul se sprijină pe un lanț cauzal care trece din ficțiune în real si invers, tehnică folosită de Eco, Borges ori Poe, iar întrepătrunderea planurilor generează un suspans dens, „de culoarea cernelei”. Intriga pornește de la moartea unei profesoare ucise de un fost elev de la o școală specială, iar povestea explorează și zonele obscure ale minții. Cu un  potențial clar la public poate fi văzută și ca o critică a sistemului instituționalizat pentru copiii cu dizabilități, motiv pentru care o felicit sincer pe autoare. (Emanuel Pope)

            Tipul acesta de carte, thriller, poate să meargă în diferite direcții – de exemplu, are elemente horror. Este foarte aproape de ceea ce se caută astăzi, ce citesc tinerii, mult suspans, planuri care se întrepătrund. Autoarea trebuie să știe foarte bine care este locul elementelor introduse (manuscrisul, ochii) și ce exprimă acestea. (Adriana Dumitrescu)

             Am citit proza Marei. Am așteptat apocalipsa. Nu a venit! Am recitit proza și din nou am așteptat, însă iar nu a venit! Acum nu mai citesc, doar aștept… (Mircea Andronic Romian)

            În dinamica lui, textul arde o  etapă esențială în încercarea de a crea tensiune- divulgându-ne, avant-la-lettre conținutul documentului: „un manuscris”, dezvăluindu-ne astfel misterul. Și următoarele fraze au același rol: „erau peste 300 (trei sute este corect)  de pagini… Ce conțineau?” În text se reîntâlnesc figuri de stil în dizarmonie cu tema propusă, fără culoare și uneori inadecvate, propoziția ”mama gata să-sși scuipe fătul în brațele ei” fiind pur și simplu grotescă. Așadar, scriitura uneori imprecisă, cu un vocabular restrâns nu conține sarea și piperul unui policier captivant. (Radu Nastasia)

            Laudele sunt binemeritate. Apreciez faptul că a condus cu mână forte narațiunea, cu pricepere și naturalețe. Arată ingeniozitate în analiza condiției sociale a personajelor. (Ion Măgeanu)

            Pare un roman psihologic. De trei ori am citit textul, de trei ori nu l-am înțeles, dar mi-a plăcut. (Alexandru Costin Tudor)

            Se încadrează în genul romanului polițist, așa că crimele nu pot fi lăsate nerezolvate, trebuie să existe o investigație dusă până la capăt (Florin Burtea).

            Vin cu gândul la un poet și plec cu gândul la un prozator. Textul are elementele necesare să facă un adevărat studiu de caz pe subiectul violenței din lumea străzii. Mi-a amintit de „Romanul de cinci parale” al lui Bertolt Brecht. (Ștefan Laurențiu Ionescu)

            Am citit textul ca pe un thriller psihologic cu elemente horror, poate o nuvelă psihologică. Se creează foarte mult suspans. M-a dus cu gândul la un anime intitulat „Carnetul morții”. (Georgiana Laura Gheorghe)

            Mara Lauretta Balaban creează în fragmentele citite osatura unui roman complex, care atinge nu numai aspecte specifice unui thriller, prin prezența crimelor, a atmosferei de mister, a suspansului, ci și aspecte privind relația dintre lumile ficționale și realitate, prin mecanisme precum motivul manuscrisului sau intercalarea planurilor. Scriitura este, în general, solidă, are cursivitate, iar frazele cu coloratură poetică îi dau un plus de valoare. Se creează ambiguitatea și atmosfera specifice acestui gen, dar pe alocuri, apar discrepanțe sau detalii care scapă vigilenței autoarei. De asemenea, există fraze în care se amestecă timpurile verbale, iar acest lucru ar trebui limpezit pentru fluența stilului. Se anunță o operă interesantă, savuroasă, având la bază ideea de „revărsare” a ficțiunii în real, lipită pe structura unei intrigi polițiste. (Liviu Chifane)

            Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 6 martie. Va citi Alexandru Costin Tudor.

Liviu Chifane