Armonia poetică a ideilor și imaginilor
Vineri, 9 ianuarie 2026, membrii cenaclului „Alter Ego” s-au întrunit pentru a analiza textele propuse de Veronica Teodoru, autoare a volumelor: „Culorile copilăriei” (2014), „Poate visăm” (2016), „Kotodama” (2020, în coautorat cu Eugen Pohonțu). În cenaclu a fost lecturată poezia „Poate visăm”, în română și engleză (în lectura lui Emanuel Pope), poezie inclusă în grupul international Poets of the Planet, urmată de un grupaj de poeme din volumul aflat în lucru, „Coliziuni cromatice”.
Poate visăm
Nu știm nimic, dar vorbim despre tot
ca și cum am ști totul.
Nu știm să ne arătăm fără de noi nimănui,
fără tarele noastre.
Ne acoperim trupul cu pene
într-o împăunare vicleană,
ne prefacem că învățăm, că pricepem
dar nimic nu-i deslușit.
Ne mințim în fiece clipă
până când Dumnezeul dinlăuntru
își frânge mâinile ca într-un vis urât.
Nu știm a ne iubi nici pe noi înșine
și-atunci osteniți de atâta nedumerire
închidem ochii
poate visăm cum se face.
dialect
cel care înțelege
să arunce primul cu piatra
cel care nu a murit măcar o dată
să o prindă
cel care se va naște
să-și ia inima în mâini
și s-o asculte.
cândva
lângă stâlpii de apă
se risipea albastrul
la picioarele noastre.
şi-apoi verdele
până când galbenul
ne-a înghiţit într-o mare.
nedescifrând labirintul încă
împletim în gând
coliziuni cromatice.
cioburi colorate ne strigă
pe noi, fachiri, cu tălpile
încă verzi.
Textele Veronicăi Teodoru conțin o interesantă încrâncenare către o linie simplistă, curată, principială a poeziei, duioasă și tăioasă în același timp (Emanuel Pope).
Autoarea este atașată de poezia în formă fixă japoneză, haiku, și se simte influența acesteia asupra gândirii poetice. Sunt poezii strunite bine, fără cuvinte în plus, cu rol bine precizat în text. Stilistic, nu se mizează foarte mult pe metaforă, ci pe un traseu liric care ajută descifrarea. Nu există nimic care să tulbure vibrația lirică (Valentin Popa).
Veronica Teodoru este un poet complex, ce refuză să se explice, spune și pleacă. Scrie o poezie fără plasă emoțională. Pentru a o recepta cu adevărat, trebuie fie să fi pierdut ceva, fie să fi murit o dată. Poezia „Poate visăm” este o radiografie a lumii contemporane, care transmite ideea că poezia ne permite să ființăm. Este o poezie ca o rugă colectivă (Gabriela Petre).
Amintind de granița insesizabilă dintre adevăr și minciună de care pomenea Pedro Calderon de la Barca (,,En esta vida todo es verdad y todo mentira”), poeziile Veronicăi Theodoru se sprijină pe motivul ,,vieții ca vis”, aflate într-un pericol permanent de a se transforma în abisuri de coșmar: ,,Ne mințim în fiecare clipă/ până când Dumnezeul dinlăuntru/ își frânge mâinile ca într-un vis urât.” Volumul ,,Coliziuni cromatice” promite să vorbească cititorilor în culorile lui Mondrian, Rembrandt sau Van Gogh, intuind cu o simplitate profundă neputința, dar și frumusețea condiției umane: ,,cerul curge peste acoperișul vechi/ ce gând schizofren/ răstignit pe o pânză de-un pictor/ din tăcere culorile se nasc oarbe/ și învață să cânte” (Cristina Chifane).
Pe autoare o caracterizează un stil laconic, care adună nenumărate sensuri. Textele sale sunt mici îndreptare de suflet, nu ușor de urmat, în care se simte tonul terapeutic, dar și o aciditate plăcută. Sunt purtătoare de precizie, de lucruri bine calculate, ducând cititorul prin atâtea și atâtea tuneluri și lăsându-l să utilizeze magia poeziei. Vocea lirică observă acele stări ce pot fi vindecate. Se desprind idei precum aceea că în fața divinității „de ce”-ul își pierde valoarea (Ana Sofian).
În textele propuse pot fi identificate câteva dintre cele mai importante direcții ale poeziei de astăzi: psihologism poetic (exersarea în haiku duce la o poezie la obiect, nerepetitivă, neredundantă), ideologism (prezintă idei în formă poetică, uneori prin apelul la metafora subtilă) etc. Autoarea exersează pointilismul (tehnică din pictură) în poezie, trezind bucuria de a pătrunde un text. Apar simboluri, precum „ochiul”, care sugerează căutare, cunoaștere, forță, fragmentarism. Poeziile spun foarte multe lucruri ascunse în cuvinte puține, se cer citite de mai multe ori. Apare discrepanța între cele două euri, cel colocvial și cel ascuns, se conturează un eu subliminal. Eul personal se ascunde într-un eu colectiv (Liliana Toma).
Este o poezie atât de frumos scrisă! Se creează imagini profunde. Se remarcă sinceritatea în formă pură, apropiată de evlavie (Ion Măgeanu).
Fiecare poezie este ca o poveste fără capete pictată pe sticlă. Lumina vine din ambele părți. Te face să te gândești mai mult, apar întrebări la care nu poți da răspuns (Neculai Băcanu).
Unii poeți sunt atât de intelectualizați încât se adresează doar minții, alții se adresează sufletului, fiind foarte sentimentali. Bijuteriile lingvistice ale Veronicăi Teodoru se adresează omului ca întreg, atât minții cât și sufletului și chiar omului biologic în carne și sânge. Se poate sesiza interacțiunea dintre analizatori diferiți: tactil, auditiv, vizual (sinestezie). Textele lecturate încântă omul ca întreg (Mariana Marțian).
Nu sunt poezii de citit în cenaclu, ci la tine acasă, cu dicționarul alături, cu toată cultura ta generală, trebuie citite cu lupa. Sunt poezii de pe altă planetă (influența japoneză) (Aurel Furtună).
În poezia Veronicăi Teodoru se creează o triadă între concizie, emoție și filosofie. Te poartă cu gândul la poezia expresionistă a lui Trakl. Unele imagini sunt foarte pătrunzătoare, încât rămân după lectură. Cromatica creează un amalgam de emoții (Camelia Cornelia Budan).
În textele prezentate, apare un univers al culorilor pe puncte. Se remarcă noaptea ca spațiu dominant. Poeziile vorbesc despre condiția umană. Răul controlat devine antidot. Sensul se obține prin disecție în sensuri dure și ireversibile. Se conturează o poetică a insomniei, a lucidității și a acceptării (Mara Lauretta Balaban).
Trei cuvinte definesc cel mai bine poeziile propuse: imaginație, simțământ, durere (Vergil Matei).
Poezia Veronicăi Teodoru este un organism viu care impresionează (Adriana Dumitrescu).
Poeziile propuse spre analiză de Veronica Teodoru par a sta sub o cupolă insinuant teologală, dar sunt împletite cu speculații filosofale, ceea ce face din actul de lectură un interesant exercițiu de stil și interpretare (Virgil Andronescu).
Poemele Veronicăi Teodoru explorează teritorii îndrăznețe ce necesită un echipament tehnic adecvat pentru a putea fi filtrate corespunzător. Cu paleta vibrantă a culorile stilistice autoarea concepe tablouri poetice cu tușe ROCVAIV pe pânze filigranate de mici dimensiuni din care reverberează armonicii lirice vizuale rafinate (Radu Nastasia).
Poezia în discuție, a cărei autoare este Veronica Teodoru, poate fi clasată în curentul neoimpresionism. Poezia este asemenea unei picturi moderne abstracte, cu accent pe puncte de lumină, imagini pure, fragmentare și o viziune cromatică intensă, care obturează lirismul prin rigoarea științifică. În literatura română este cunoscută ca Poezia de după 2000, o poezie ce explorează luciditatea, cinetica și abstractul, fiind caracterizată prin descompunerea imaginii în elemente primare, culori, puncte de lumină, creând un efect de „pictură” lirică, ca un mozaic de impresii intense. Modernitatea constă în îndepărtarea de narativul direct, spre o poezie a lucidității, a fenomenului vizual și a stării pure. Aș exemplifica poezia lui Nichita Stănescu, în sensul explorării luminii, vizualului și abstractului. În concluzie, poezia în speță e o tentativă de a „pune puncte de culoare” pe o foaie, creând o viziune lucidă, aproape științifică a imaginii, dincolo de emoția directă spre o metafizică a luminii și a culorii, o căutare a esenței și a stării pure (Mioara Oprișan).
Este o literatură răsturnată. Dacă Liliana Toma introduce liricul în epic, Veronica Teodoru introduce epicul în poetic (Mircea Andronic Romian).
Textul intitulat „Poate visăm” este o poezie-manifest, în care eul poetic preia vocea colectivității, satirizând tarele sociale, neputința, ipocrizia, lipsa iubirii, slăbiciuni reparabile prin gestul închiderii ochilor și alunecarea în vis. Se pune accent mai mult pe rostire decât pe bogăția limbajului liric. Poemele extrase din volumul „Coliziuni cromatice” propun un exercițiu poetic de îmbinare a sensibilității de factură asiatică cu un simbolism sincretic, în care imaginile se dezlănțuie cu o putere deosebită. Se remarcă minimalismul strofic prin capsule ideatice disipate în tușe imagistice și de culoare. Eul liric, individual sau colectiv, își reface identitatea din frânturi, uneori abia perceptibile, ca într-un puzzle poetic răsfrânt în puncte și linii (Liviu Chifane).
Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 23 ianuarie 2026. Va citi Adriana Dumitrescu (Ada Nord).
Liviu Chifane