Între tăgadă și visare poetică
Vineri, 17 noiembrie 2023, membrii cenaclului literar „Alter Ego” s-au adunat pentru a-și îndrepta atenția asupra textelor propuse de Armanda Filipine, poet, autor de povești pentru copii, prozator, jurnalist, promotor cultural. Autoarea volumului de versuri „Poezia și râuri de cafea” (2019) a citit în cenaclu poeme publicate în antologii, reviste literare sau aflate în lucru pentru un nou volum de poezie.
O felie de cer
Cumpăr o felie de cer
De la supermarket
Și casiera îmi spune
Că nu poate procesa
Plata iar eu nu înțeleg
Cum de nu primește
Semnal de la banca
Unde toți avem cont
De la viață și moarte
Amestecate în firul
Nevăzut din tăcerea
Nopților fără vise
Din rodul semințelor
Rămân în așteptare
În spate se formează
O coadă imensă
Și alții vor să cumpere
Felii de cer dar banca
Refuză plata și pentru ei
De parcă lumina doarme
La supermarket fără pernă
Visează și are coșmaruri
Neexistente pe rafturi
Nici ea nu poate cumpăra
Diminețile promise
Oamenilor ca noi
Care învață să aștepte
La coadă la supermarket
Poeziile Armadei Filipine sunt de un realism și un adevăr crud, profunde, reflexie a prezentului către viitor (Virgil Andronescu). Un titlu generic potrivit pentru poeziile sale ar putea fi „Anatomia căutării”. Se distinge o anumită materialitate căutată în lumea spirituală: frica, felia de cer, felia de iarbă, zborul (experimental) al unei imaginații scăpate de sub control. Poetul se duce spre un edificiu al ars poetica, în încercarea de a surprinde esența și rolul creatorului într-un mecanism în care cuvântul este menit să îl caute pe acesta. Se remarcă, de asemenea, adresabilitatea, suprimarea subiectivismului, stilul imperativ, scriitura cursivă și simplitatea (Liliana Toma).
Textele propuse de autoare par să ofere o lecție de poezie, într-o linie curbă, sinuoasă și curgătoare, ca o funie alcătuită din mai multe fire, ce leagă (sensuri, întâmplări, imagini) și dezleagă (alte sensuri). În centrul rostirii se află un om care formulează adevăruri bine clădite: ideea de libertate nu se cumpără, liniștea nu este la îndemâna oricui etc. Se construiește o scară a devenirii plină de lumină, în care apar simboluri poetice personale: ușa ca taină, viața ca vis tranșant, jocul liric (șotia), dansul magic din timpuri străvechi (Ana Sofian). Iese în evidență miza pusă pe intertextualitatea postmodernistă, surprinsă într-o rostire cu caracter gnomic, directă, adresată, specifică poeților americani, conturându-se o poezie cu numeroase referințe culturale (Camelia Cornelia Budan).
Poemele Armandei Filipine creionează o poezie de tip manifest, ce reflectă în mod elocvent trăirile unei scriitoare aflate într-o permanentă stare de revoltă împotriva unei lumi desacralizate, în care majoritatea preferă să își ascundă gândurile și sentimentele adevărate: ,,Pune masca de duminică și ieși în oraș/ Nu e cazul să vadă nimeni lacrimile ori spaimele/ Din coșmarul care ține conștiința trează” („Culori de duminică”). Ceea ce frapează, însă, este puterea poetei de a ne surprinde printr-o schimbare de ritm și tematică amețitoare. Astfel, tonul sentențios dintr-o poezie precum ,,Condiționări” se frânge într-o duioșie fără de margini în poezia ,,Primăvara” și emoționează cu descrierea unor realități dure în poezia ,,La granița războiului” (Cristina Chifane).
Poeziile respiră, în aceeași măsură, un optimism rezervat și un pesimism nervos. Autoarea nu are tabuul cuvintelor, dar, în spatele unei rostiri tranșante, se ascunde sensibilitate poetică (Adrian Victor Vank). Simbolul central pare să fie acel „fir al Ariadnei” care transformă versurile într-un dialog continuu cu poezia și cu visul în căutarea unei căi definitorii (Neculai Băcanu). Rezultă o poezie tonică, exprimând sentimente puternice prin cuvinte cu o cumințenie aparentă, în spatele cărora se ascund sensuri profunde (Ion Măgeanu). Sunt versuri pline de viață, care trezesc speranța în mai frumos, mai luminos și un echilibru constant între uși deschise – uși închise, răsărit – apus (Mara Lauretta Balaban).
Armanda Filipine scrie o poezie cu un aer proaspăt, contemporan, ancorată în realitatea poetică pe care o urmărește și din care își extrage inspirația. Versurile sale sunt construite pe vocea unui inițiat, maestrul, care apelează la rostirea prozaică, directă, pentru a oferi lecții de viață și de creativitate poetică, uneori cu ton de revoltă și cu mândrie exacerbată, în efortul de a consolida egoul creator într-o lume surdă la sensibilitatea artistică. Stilul anticalofil se îmbină cu țesătura discursivă menită să transforme poemele în mituri personale, în centrul cărora se află artistul, virtuozul, cunoscătorul sensurilor ascunse ale existenței. Se observă de asemenea, oscilația între inocență și duritate, între expunerea sensibilității și refugierea în ermetism simbolic (Liviu Chifane).
Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 8 decembrie 2023, când va citi din creațiile proprii poeta Ana Maria Zlăvog.
Liviu Chifane