Jurnal de existență direct și percutant
Vineri, 25 septembrie 2026, membrii cenaclului „Alter Ego” și-au îndreptat atenția asupra textelor propuse de Gabriela Petre. Aceasta este autoarea volumelor „Disecție în social” (Editura Ștef, 2020) și „Jurnal de existență Borderline” (Editura Ștef, 2026). La întâlnirea curentă, a prezentat câte un fragment din fiecare parte a celui de-al doilea volum.
fragment “Moartea are pistol Bard” (Jurnal oncologic)
E dimineața operației. M-am internat de ieri pentru că așa cere protocolul preoperator. Am încercat să îi țin pe ai mei cât mai departe de acest moment. În fond, e momentul meu! „Spectacolul” meu! Un spectacol grotesc în care sunt nevoită să joc pentru că miza e mare. Miza e chiar propria mea viață. Sunt actor și spectator în propriul show și, de aceea, emoțiile trebuie să îmi aparțină în totalitate. Nu am voie să le împart cu nimeni!
Dar îmi văd fetița alergând pe holurile spitalului chiar înainte de a intra în sala de operație. Îmi sare în brațe și refuză să îmi dea drumul din strânsoarea mânuțelor. Mi s-au umplut ochii de lacrimi la gândul că s-ar putea să nu-mi mai revăd copila. Micuța îmi șoptește la ureche:
— Mami, nu te duce, acolo! Rămâi cu mine, aici!
Sunt prinsă între aceste două menghine: Moartea și Viața, între Acolo și Aici, și simt cum disperarea crește în mine, expandându-se monstruos și dilatându-mi fiecare fibră a ființei până la implozie.
Cu sufletul golit și pași de cadență impusă, mă îndrept spre lumea lui Acolo… Coridorul spre sala de operație este lung și fără ecou. În clipa asta nu mai sunt mamă, nu mai sunt femeie, nu mai am trup. Am doar o alegere: să merg mai departe!
Textele Gabrielei Petre exprimă o luptă interioară în care emoțiile sunt trăite foarte puternic. Sunt evenimente și experiențe ce pot schimba perspectiva asupra vieții. Mi-a amintit de expoziția de pictură „Dualitate”, a lui Emil Lazăr: moarte-viață, acolo-aici, forță-fragilitate. În viață mereu trebuie să lupți, să înveți din obstacole. Suferința ne schimbă. Apar răni emoționale care nu trec niciodată. (Georgiana Laura Gheorghe)
Stilul este foarte concis, lucru care se obține foarte greu în ceea ce vrea să redea autoarea și îi reușește. Transpune întocmai ceea ce simte personajul. Îi sugerez să obiectiveze perspectiva, să uite de meserie atunci când scrie și să treacă de la jurnal la literatură. (Aurel Furtună)
Gabriela Petre este omul care lucrează într-un mediu în care oamenii se împrietenesc cu moartea, de aici angoasa de moarte. Apar termeni-cheie specifici: viață, moarte, frică. Se simte încrâncenare, luptă, dar răzbate ideea că până la urmă și boala poate fi o binecuvântare. Stilul este clar, telegrafic, surprinzând stări supradimensionate prin care a trecut autoarea. (Camelia Chirchiboi)
Textele sunt literatură fără îndoială, chiar dacă la bază ar avea un jurnal. Termenul „Borderline” provine din psihologie, psihiatrie și desemnează o suferință psihică la limita normalității. În primul text e o limită socială destul de actuală. În al doilea fragment se evidențiază dualitatea viață-moarte. Este de remarcat scena în care intervine copilul. Al treilea text se referă la pandemie. Temele sunt conforme cu titlul. Este text literar de un anumit interes. (Valentin Popa)
Nu mi-a plăcut. La vârsta mea, boala nu mă sperie, cu moartea sunt împăcat. În boală, caut să mă văd în pielea personajului. Pentru mine, suferința din boală e o chestie de mândrie. Primul impact e că mă duce prea repede dintr-un cap în altul. Expresiile nu au avut rezonanță. (Ștefan Laurențiu Ionescu)
Am sesizat aspectul eseistic și, pe alocuri, aforistic al prozei confesive, situată la granița unor specii literare (jurnal, proză poetică, melodramă), cu deschidere spre intertextualitatea postmodernistă. Conceptul „Borderline” din titlu „salvează” unele sincope din sfera narativității, a frazării, a construcției de personaje pentru a plasa prin introspecție „jocul” fragil de experiențe traumatizante în jurul cărora este structurată atmosfera. Unele motive literare sunt de-a dreptul răvășitoare: copilul nedorit, singurătatea casei, boala, „coridorul spre sala de operație, lung și fără ecou”, spitalul, reforma din Sănătate etc. Din genul diaristic (jurnalul) răzbate un protest împotriva unor nedreptăți și a unor dezechilibre ce au lăsat „răni deschise” pentru că „fiecare poartă în sine o luptă”. De aceea, refugiul în creație mizează pe ideea „eului salvator”. Când eul se salvează pe sine, îi poate salva și pe alții. (Ana Maria Zlăvog)
E o scriere de tip jurnal psihologic, introspectiv. Un act de mare curaj, un exercițiu de cunoaștere și recunoaștere a limitelor proprii. Autoarea surprinde un impas pe care a avut curajul să îl depășească. E o carte a luptei și a acceptării, o carte a experienței ultime, o carte a încrederii în speranța că există un „după”. Subiectivismul este esența cărții. Culoarea verde-mentă aduce schimbarea perspectivei. Stilul este sever, sobru, cu note științifice, cu propoziții – nu este supărător. (Liliana Toma)
Autoarea are abilitatea exprimării trăirilor, a comunicării. Exprimarea este controlată, cizelată, există o conducere a celui care citește către o emoție stabilită dinainte. Există riscul patetismului. (Ion Măgeanu)
Textele prezentate denotă curaj, sinceritate. Autoarea nu se crede o eroină, ci doar vocea celor în suferință. Își recunoaște singurătatea, frica, neputința și momentele de îndoială. Mi-a plăcut acel verde-mentă, simbol al unui viitor posibil. (Mara Lauretta Balaban)
Un adevărat manifest feminist, ,,Jurnal de existență Borderline” urmărește destinul unei femei în trei momente cheie ale vieții, înțeleasă ca o luptă atât la nivel personal, cât și la nivel social. Înscriindu-se în tendințele actuale ale literaturii contemporane, Gabriela Petre mizează pe simplitate stilistică și pe o explorare a eului confruntat cu situații limită, încărcate de emoție și revelatoare ca sens și transformare. Situat la granița între ficțiune și non-ficțiune, volumul se sprijină pe fundația unor întâmplări autobiografice, consolidate la nivel artistic prin intermediul introspecției și meditației cu valențe literar-filozofice. (Cristina Chifane)
Jurnalul cu titlu de diagnostic – „Jurnal de existență Borderline” – singurul aspect original din textul prezentat, păstrează structura unui jurnal real, intim, consemnat brut. Cu formulări anemice ce se doresc axiomatice, notate confuz și fragmentat, complet nefinisate, textul nu probează nicio intenție literară fiind complet privat de figuri de stil autentice. (Radu Nastasia)
Jurnalul (specie a genului autobiografic) este definit de Eugen Lovinescu într-un interviu din 1937, în „Adevărul literar și artistic”, „Ca o aruncătură de peniță, lavă izbucnită sub presiunea unei emoții…” Gabriela Petre, autoarea cărții „Jurnal de existență Borderline”, construiește o literatură a confesiunii de o sinceritate debordantă, prin explorarea intimității, a zbuciumului interior, a proiectării detașate pe linia care separă viața de moarte. În fragmentele supuse studiului reușește, asemenea pictorului, să-și creioneze autoportretul, surprinzând o multitudine de fațete ale eului său: copilul e caracterizat prin cuvintele bunicului „viteaza”, femeia in confesiune recunoaște fragilitatea sa, umbra accentuată de rana respingerii și a abandonului atribuită părinților, „Avocățica” sau liderul de sindicat („mă aruncasem în luptă cu toată ființa mea”), asistenta, mama, soția, în luptă cu cancerul (făcea parte din categoria oamenilor care nu-și permit să piardă lupta). Impresionant, în realizarea confesiunii folosește fragmentarismul, ironia, autoreflexivitatea. Autentică este descrierea stărilor prin care trece între viață și moarte: „poziția de răstignit te obligă la introspecție, te dezbracă de orice formă de ipocrizie”. Baudelaire spunea: „Dacă am avea curajul să scriem o carte cu viața noastră, cu condiția să fim absolut sinceri, am face o capodoperă.” Eu vă mărturisesc că energia cărții mi-a impus un ritm alert al cititului, ca apoi să treacă prin mine ca un scurtcircuit. Cartea te împrospătează, te face să-ți cânți în oglindă în fiecare dimineață. Felicitări eroinei, Gabriela Petre! (Mioara Oprișan)
Dacă în „Disecție în social” tatona teritoriul literaturii cu tablete, schițe, povestiri, în „Jurnal de existență Borderline”, Gabriela Petre îmbrățișează o specie de graniță, în care accentul cade, de această dată, pe redarea sinceră a experiențelor-limită. Cele trei voci feminine ce corespund celor trei părți ale cărții rostesc percutant adevăruri altfel greu de spus și sondează permanent existența interioară, acea componentă fragilă supusă presiunii. Textele mizează pe franchețe și adevăruri rostite direct, dar, pe alocuri, se strecoară procedee artistice specifice beletristicii. Personal, consider că volumul ar fi avut potențialul unui roman solid, dacă autoarea ar fi avut răbdarea brodării ficționale, cu toate mecanismele pe care aceasta le presupune. (Liviu Chifane)