Crâmpeie lirice ce își așteaptă cizelarea

Vineri, 22 mai 2026, membrii cenaclului „Alter Ego” și-au îndreptat atenția asupra textelor propuse de Valentin Ion, autorul unor volume de filosofie, poezie și teatru precum: „Psihicul” (2024), „Versetele evanghelistului” (2023). „Elegiile sepulcrale” (2022), „Căderea” (2024), „Clopotarul” (2023). La întâlnirea curentă, a prezentat o serie de poezii inedite.

Orașul

Mă simt aici ca-n cimitir

Oraș anost și insipid

Ai fața de o oarbă sticlă

Și capu-mpodobit cu zid.

Aș vrea să zbor spre cerul nalt

Dar aripele îmi sunt grele

Și-n zborul meu crud mă lovesc

De cabluri negre nu de stele.

Astfel rămân în miezul tău

Și mă târăsc pe caldarâm

Și pân la moarte îmi dau seama

Că tu îmi ești singurul drum.

            Nu am fost încântat de poeziile prezentate. Cam toate sunt la același nivel la aspectul elaborării. Este ori o desincronizare față de poezia contemporană, ori lipsă de har. Creațiile par naive, rimele forțate. Apar expresii tolerate la Alecsandri sau Bolintineanu, dar nu în poeme contemporane. Textele amintesc de secolul al XIX-lea.. Există probleme de ritm. Faptul că nu este un mare meșter prozodic îl pune în dificultate, poate versul liber ar fi mai productiv. (Valentin Popa)

            Care este mesajul acestor creații? Eu nu l-am găsit. Poeticitatea nu există. Rima este trasă de păr, ritmul sincopat, măsura inegală. Apar erori precum folosirea acuzativului în locul dativului. Există cuvinte nepoetice sau sincope lingvistice. Multe cuvinte nu au încărcătură poetică. E nevoie de lectură de poezie de toate felurile, de la cea clasică la cea modernă. (Liliana Toma)

            Valentin Ion transmite idei și simțiri așezate într-o formă proprie. Sunt ca bucățelele de lemn ce sar dintr-un copac. Răzbate deznădejdea unui om care-și recunoaște condiția de muritor. Apar simboluri biblice, precum Învierea, Golgota, Hristos. Formal, este loc de îmbunătățire, există multe aspecte de periat, construcții care te zgârie, repetiții, cacofonii, construcții învechite. (Camelia Chirchiboi)

            Orice creator este rezultatul lecturilor sale. În creațiile prezentate apar ecouri concrete precum cele din operele lui Miron Costin, Alexandru Macedonski, George Bacovia sau Vasile Voiculescu. Poezia este arta de a simți, trebuie să fie distilată – sentiment pus într-o anumită formă, care se modifică de la un curent literar la altul. Poeziile date pot face parte dintr-un moment în care nu s-a conturat un anumit curent, o anumită formă. Apar, totuși, câteva imagini care pot avea efect („ca rutul de cerb fără coarne”). (Camelia Cornelia Budan)

            Poeziile emană nostalgie, resemnare în fața vieții. Recomand atenție la cuvintele de legătură. Autorul are stofă de liric, dar trebuie să insiste asupra unor aspecte. (Ion Măgeanu)

            Apar elemente care țin de poezie și unele care nu. (Radu Nastasia)

Poezia merge mănușă cu The Progenities of the Great Apocalypse. (Adrian Victor Vank)

Eu nu aș scrie așa. În afară de două-trei imagini, totul este simplu, aproape că nu este poezie ci doar o simplă înșiruire de cuvinte. (Alexandru Costin Tudor)

Stilul folosit de poet este versul liber sau versul alb. Tema principală este iubirea. În primul poem este descrisă iubirea inocentă când două suflete devin unul singur. Poemul „Inima mea…” exprimă o decepție în dragoste, dorința unei iubiri sincere, dar sunt de asemenea menționate iubirea față de aproapele și iubirea divină. Ultima o  găsim și în poezia „Priveam”. Credința și prezența bisericii îi inspiră poetului o pace lăuntrică. În poemul „Oare…”, poetul își pune întrebări existențiale despre scopul pentru care acceptă anumite lucruri fără să facă el însuși un studiu detaliat despre acestea. „Orașul” este văzut ca un cimitir, o cușcă pentru că omul nu mai este conectat cu natura. În acesta situație, credința în Dumnezeu este o rază de speranță. Omul este captiv în mediul pe care l-am creat. Poemul „Pământul” poate fi interpretat ca o metaforă. Reprezintă dorința omului de a gândi dincolo de normele impuse de societate și de a explora lumea dincolo de „zidurile” casei lui, Planeta Pământ. „Lecția” ne aduce aminte de restricțiile impuse de societate în materie de adevăr și realitate. Societatea zdrobește aripile celor care îndrăznesc să se facă auziți. Poetul ajunge la un moment dat să se întrebe „De ce” omenirea refuza adevărul? De ce omul este rău? De ce l-a răstignit pe Iisus? Și de ce omul s-a lepădat de credință? În situația de față, iubirea divină și pacea sufletească sunt căile spre lumină. Deși „Tăcerea” este utilă în viața noastră, aceasta poate să aibă consecințe grave dacă este aplicată la momentul nepotrivit. Există situații în care trebuie să ne facem auziți și să acționăm pentru a rezolva o problemă. În ultimul poem, scriitorul lamentează despre lumea distopică în care trăiește și se întreabă dacă mai există vreo șansă ca omenirea sa fie salvată și să iasă din propriul haos creat. Poemele sunt interesante și-mi place cum a discutat poetul despre anumite lucruri. Îl felicit pe domnul Valentin Ion și-i urez succes în continuare. (Georgiana Laura Gheorghe)

O suită de poeme – unele jucăușe, altele triste –  cuprinzând în inventarul lor o poematică interogativă asupra condiției umane fără însă a ne convinge, cu accente ce excelează prin crâmpeie cu iz bacovian, ca-n poeziile numite ,, Orașul’’ și ,,Pământul’’ sau  care chiar se alină într-un corp concret de  pastișă, destul de reușit de altfel, cum vedem în finalul poeziei intitulate ,,Poem”: „Și plâng în mine trist și greu/ Precum un învechit clavir/ Și simt în trup zvâcniri și chin/ O, Doamne un alt cimitir.” (Emanuel Pope)

Lipsite de coerență tematică și prea puțin închegate stilistic, poeziile lui Ion Valentin trădează, totuși, o sensibilitate și un tumult emoțional izvorâte dintr-o viziune aparte asupra lumii. Predomină imaginile vizuale, adesea frapante, precum cea a cerbului care ,,răcnește-n gol damnat” (,,Poem”) sau a inimii care ,,se prostituează” (,,Inima mea”). Din punct de vedere formal, este necesară o revizuire a rimei, măsurii și ritmului versurilor. Poetul ar putea să aprofundeze fie filonul religios, care se întrevede în poezii precum ,,Lecția” și ,,De ce?”, fie tematica deznădejdii de tip bacovian, pregnantă în poezii precum ,,Orașul”, ,,Pământul”, ,,Tăcerea” și ,,Poem”. (Cristina Chifane)

Valentin Ion încearcă să surprindă în creații poetice anumite perspective proprii asupra realității sau idei cu valoare personală. Cel mai des, acesta deplânge desacralizarea și decăderea simbolică a lumii, care devine, în spirit bacovian, un adevărat „cimitir”. Însăși iubirea, prin simbolul inimii, și-a pierdut sensurile profunde și a devenit o simplă împreunare de trupuri lipsite de valoare. Totuși, aceste interpretări personale ale realității nu ajung la cititor în aceeași formă în care și-ar dori autorul. La nivel formal și stilistic, poeziile sale denotă destul de multă naivitate lirică. Ritmul șchioapătă, rimele sunt puerile, asocierile de cuvinte și imagini amintesc de începuturile poeziei românești, secolele al XVIII-lea –  al XIX lea. Este nevoie de cizelare stilistică și de actualizare poetică pentru a da ideilor exprimate o formă adecvată. (Liviu Chifane)

Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 12 iunie 2026. Va citi Adrian Victor Vank.