Călătorie în epoca fanariotă
Vineri, 8 mai 2026, la cenaclul „Alter Ego”, a citit Ion Măgeanu, autorul romanului istoric „Triumful învinșilor” (Editura Lucas, Brăila, 2025). La întâlnirea curentă, Ion Măgeanu a propus un fragment din romanul aflat în lucru, cu titlul „Vlahsarai”.
„Lungit pe sofa, cu palmele sub capul așezat pe pernă și răcorit de aerul vânturat cu evantaiul de servitorul negru, Ianis Karadja își savura bucuria numirii în dregătoria avută cândva și de părintele său. A ajunge mare dragoman era tot ce-și putea dori un grec din Constantinopolul turcesc. Ținea ochii închiși și părea că doarme, însă era treaz de-a binelea, poate un pic amețit de la vinul băut la prânz. În minte îi încolțise pe nesimțite gândul că poate ajunge oricât de sus în lumea otomană. Iar dacă aceasta ar dispărea și ar reînvia cea bizantină, lui i s-ar cuveni de drept un loc în fruntea ei. Îi plăcu atât de mult ideea, încât refuză să se gândească la altceva.
Noul mare dregător otoman nu era un om oarecare. Înainte de toate era cunoscut în Fanar ca negustor priceput, bogat și deloc întâmplător, unul dintre erudiții greci ai vremii sale. Vorbea grecește și latinește, apoi turca, germana, rusa și italiana și se descurca bine în franceză. Datorită lui grecii de peste tot puteau citi, în traducere, comediile lui Carlo Goldoni, dar și din scrierile unor filozofi ai vremii sau ale altora din trecut. Fusese chemat să fie dascăl la Colegiul Ortodox, cinste de care aveau parte doar cei aleși cu grijă de Patriarhia Constantinopolului.”
De la primele rânduri, se împământenește o idee, aceea a situării românilor între doi poli culturali, așa cum se conturează în „Între Orient și Occident” de Neagu Djuvara sau în „Chirițele” lui Vasile Alecsandri. Se surprinde șocul pe care îl simte populația la trecerea spre Occident. Se simte pasiunea autorului pentru istorie; ceea ce scrie este istorie curată. De asemenea, creează o oglindă către ziua de astăzi. E o viziune modernă asupra ritmurilor de viață. Sunt redate mentalități și moravuri. Am simțit fenomenul de aculturație. Autorul știe să realizeze îmbinarea între istorie și literatură și oferă o adevărată pagină cu parfum autohton, redând un exotism balcanic. Personajul este conturat printr-un portret nu foarte detaliat, cu două aspecte principale: foamea de avere și apetitul pentru femei. Ambiția sa îl face să râvnească la tronul Munteniei/ Valahiei. Se poate contura ideea repetabilității istoriei, o corelație între ciuma descrisă în text și pandemia de COVID (adunarea morților, închiderea orașelor, carantina). Este redată atmosfera epocii, atât în spațiul bizantin, cât și în cel al Bucureștiului, prin descrieri amănunțite, toponime și antroponime reale, arhaisme. Ion Măgeanu este un bun cunoscător al atmosferei orientale. Aproape că nu există dialog, totul este narațiune foarte bine instrumentată. Apare, de asemenea, monologul. Pretextul istorico-literar este folosit pentru a contura parabola distrugerii unui popor care își pierde limba, cultura, suveranitatea. (Liliana Toma)
Există atâtea detalii relevante. Autorul nu lasă nimic la voia întâmplării. Este o scriere documentară clară, cursivă, care te transportă în timp. Prin îmbinarea faptelor bine documentate textul capătă credibilitate. (Mara Lauretta Balaban)
Ion Măgeanu își arată atitudinea de om serios, cu stil riguros de exprimare, foarte bine documentat. Descrierea minuțioasă a locurilor, clădirilor, obiceiurilor creează atmosferă cu iz oriental. Există o voce interioară a personajului care vorbește despre sine. Sunt redate vorbe ce exprimă adevăruri dureroase. (Camelia Chirchiboi)
Este un text cum îmi plăcea să citesc în adolescență (Sadoveanu). Sunt create tablouri foarte generoase, cu o bogăție de elemente. Autorul induce starea de lentoare specifică Orientului. Totuși, sunt lucruri neconforme cu realitatea din punct de vedere religios și ritualic și este nevoie de acuratețe pentru veridicitate. (Ștefan Laurențiu Ionescu)
În scris e bine să ficționalizezi doar ce poate fi ficționalizat – în partea religioasă trebuie mers pe realitate. Descrierile foarte puternice, atât cele interioare cât și cele exterioare, efectele vizuale și olfactive m-au pus la pământ (mi-au amintit de Camus sau Goia). Se remarcă detaliile lingvistice sau cele urbane. Va fi un roman foarte bun. (Adrian Victor Vank)
Fragmentul poate fi pus în corelație cu începutul operei literare „Decameronul” de Boccaccio, ambele descriind ciuma. Evocarea este foarte sugestivă. Nervul epic este mai puternic decât în primul roman al lui Ion Măgeanu. (Camelia Cornelia Budan)
Când citea autorul, vedeam parcă filmul acelor încăperi somptuoase ale palatelor. De asemenea, gândul mă ducea la „Letopisețul Țării Moldovei” de Ion Neculce. (Vasile Mizdrea)
Ion Măgeanu aduce istoria în sufletele și gândurile noastre. Ne prezintă un fragment dintr-un roman istoric pe vremea domniei fanariote a lui Caragea. Narațiunea curge foarte bine, descrierile sunt deosebite. Prevăd un roman bun, de succes. (Florin Burtea)
În fragmentul de proză „Vlahsarai” creat de dl Ion Măgeanu este realizată cu minuțiozitate descrierea epocii de domnie a domnitorului fanariot Ioan Gheorghe Caragea, numit de sultan beiul de la Kara Iflak (adică din țara vlahilor nord – dunăreni). Proza abundă în descrieri cu ajutorul cărora autorul creionează admirabil aerul de epocă al acelei perioade istorice. Mă voi opri astfel asupra unei bogate descrieri prin care realizează imaginea capitalei Constantinopol prinsă în ghearele morții aduse de epidemia de ciumă. Pe fondul acesta, când umbrele morții frânseseră încrederea poporului în ocrotirea divină, cu o abilitate de psiholog, scriitorul creează un moment acut, cu o maximă încărcătură emoțională și scoate în evidență ideea că gândul oamenilor s-a mutat de la Dumnezeu la sultanul Mahomed al Doilea. Spre exemplificare, atinge cele mai înalte cote ale măiestriei artistice, creionând măiestria de strateg militar a sultanului, care, folosindu-se de celebra invenție a vremii (cel mai mare tun de până atunci, tras de șaizeci de perechi de boi), a spart zidul Cetății Constantinopol. Cetatea de neînvins până atunci a fost cucerită, locuitorii măcelăriți, capul Împăratului Constantin al XI-lea Paleologu a fost aruncat la picioarele sultanului, apoi corpul a fost jupuit și împăiat, să vadă regii perșilor, emirii arabi, toți turcii, semnul biruinței semilunii. Întâlnim aici elemente ale curentului literar realism, cu care scriitorul reflectă viața în duritatea și cruzimea ei. În antiteză cu imaginea personajului sultanul Mahomed al Doilea, este realizată și imaginea personajului Caragea Vodă, iar momentul, ales de scriitor cu dibăcie, este acela când dragomanul Caragea se află în fața sultanului pentru a fi numit domn al Valahiei. Antiteza este evidentă și în creionarea lui Caragea atât la exterior, cât și în interiorul ființei sale: pe de o parte prezentarea umilă, de o servitute copleșitoare la picioarele sultanului, pe de alta starea lui interioară de histrion, care îl făcea să se simtă împăratul lumii, ceea ce pe sultanul Mahomed îl oripila. Multe mai sunt de spus, dar pentru mine scriitorul Ion Măgeanu este o revelație. Îi doresc inspirație și spor în realizarea romanului care se anunță! Felicitări! (Mioara Oprișan)
Ion Măgeanu se simte în largul său în universul romanelor istorice, promițând o nouă incursiune fascinantă în timp și spațiu. Acțiunea fragmentului din ,,Vlahsarai”, roman istoric aflat în lucru, se desfășoară în timpul domniei lui Caragea, reflectând astfel o resuscitare a interesului pentru perioada fanariotă (a se vedea și ,,Hemiptera”, romanul recent lansat al Andreei Răsuceanu). În spiritul Simonei Antonescu, paginile prezentate creionează imaginea unui prozator cu o putere incredibilă de evocare a unor vremuri demult apuse, prin intermediul cărora reușește să semnaleze și tarele prezentului. Voluptatea detaliului amintește de scrierile romancierilor victorieni și permite crearea unor scene memorabile (descrierea răspândirii ciumei, primirea binecuvântării sultanului, ceremonialul din biserica patriarhală, plecarea rușilor), dar și a unor personaje complexe, prin împletirea armonioasă dintre adevărul istoric și elementele ficționale. (Cristina Chifane)
Partea literară s scrierii te transpune în epoca evocată. (Valentin Ion)
Ion Măgeanu propune o literatură cu tematică istorică mai îndepărtată, epoca fanariotă, de tranziție spre modernitate (amintesc opere precum „Principele” de Eugen Barbu, „Calpuzaniile” de Mircea Angelescu sau „Mâța Vinerii” de Doina Ruști). Autorul se ocupă de ciuma lui Caragea, o ciumă izbucnită la Istanbul. Remarcabilă este documentarea profesionistă. (Valentin Popa)
Atenția pentru detalii îmi aduce aminte de „Cocoșatul de la Notre Dame” de Victor Hugo. Marele scriitor francez era de părere că romanul trebuie să fie oglinda realității. Descrierea vieții oamenilor din cele trei clase sociale este asemănătoare cu stilul Dickensian, iar domnul Ion Măgeanu pune în special accentul pe felul în care cei bogați mereu îi văd de sus pe toți ceilalți. Stilul scriitorului este asemănător cu al lui Costache Negruzzi și Albert Camus. Scenele în care este descrisă starea lumii în vremea epidemiei de ciumă ne arată și nepăsarea nobilimii față de soarta populației și cum astfel de momente sunt folosite să inspire frica și panica pentru a controla masele și a crește economia. O metodă descrisă în acest fragment, care a fost și încă este folosită cu scopuri politice și de cucerire a unei țări, este liderul fantomă. Ion Caragea poate fi considerat un astfel de lider pentru că în realitate sultanul conduce din umbră totul ca un maestru păpușar. Este un roman istoric interesant și sper să continue pe calea aceasta. Îl felicit pe domnul Ion Măgeanu și-i urez succes în continuare! (Georgiana Laura Gheorghe)
Proza lui Ion Măgeanu impresionează prin rigurozitate și caracterul bine așezat în narativitate cursivă, plină de prospețime. Cel mai mare atu al fragmentului prezentat este capacitatea deosebită de a crea atmosfera specifică începutului de secol XIX, atât în spațiul bizantin, pe malul Bosforului, cât și în spațiul Bucureștiului din timpul domniilor fanariote. Instrumentul folosit cu prisosință pentru acest efect este descrierea amplă, migălită cu răbdare, cu o sumedenie de detalii de arhitectură, vestimentație, ritual, gestică, stări interioare ale personajelor. Putem spune că autorul evocă o epocă demult apusă din esența ei, dovadă atât a documentării temeinice cât și a puterii deosebite de ficționalizare. Încărcată cu aceste broderii descriptive, narațiunea este domoală, desfășurându-se în pași lenți, iar dialogul este minimal, aproape absent. Stilului îi lipsește o anumită dinamică specifică literaturii contemporane, așezându-se mai degrabă în maniera operelor de secol XIX, amintind de Costache Negruzzi sau Nicolae Filimon. (Liviu Chifane)
Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 22 mai 2026. Va citi Valentin Ion.