Textul memorialistic cu valoare documentară
Vineri, 9 octombrie 2026, membrii cenaclului „Alter Ego” și-au îndreptat atenția asupra textului propus de Valentin Popa. Acesta este autorul volumelor de eseistică filosofică „Teme filosofice” (2001, coautor), „Vasile Băncilă: Omul și filosoful” (2006) și „Eliade și brăilenii” (2018). De asemenea, a publicat volume de proză: „Papagalul și revoluția” (proză scurtă), 2012; „Serata crăițelor” (roman), 2013; „Manuscrisul pierdut” (proză scurtă), 2015. La întâlnirea curentă, a prezentat un capitol intitulat „Acasă, în Vrancea”, dintr-un proiectat roman memorialistic.
Când s-a întors – după aproape șapte ani – de la Aiud, tata avea aproape 56 de ani. Știa că Maria (mama) divorțase de el pentru a se proteja pe sine și a-i proteja pe copii de eventuale persecuții despre care vorbea lumea în anul arestării. Știa de acest divorț, la care își dăduse consimțământul, dar nu avea de unde să știe dacă nu cumva Maria își refăcuse viața. E drept, o asemenea eventualitate era greu de presupus pentru o femeie cu trei copii după ea. Totuși… Cine știe? De aceea, înainte de a porni spre Ciușlea, a făcut popas pe la Focșani și a trecut pe la alde Caragață, originari din satul mamei și oarecum vecini, să afle câte ceva despre familia lui.
A ajuns în sat pe vremea culesului la vișini. Aveam 14 ani și eram ochi și urechi la tot ceea ce făcea și spunea. Dar nu era foarte darnic în mărturisiri. Probabil că în cei aproape șapte ani de temniță și-a format reflexul de a se proteja prin autocenzură. Abia, în timp, am reușit să aflăm mai multe. Ne-a vorbit despre mediul intelectual deosebit în care și-a petrecut anii de recluziune. Era foarte mândru că a fost coleg de suferință cu Radu Gyr, Nichifor Crainic și Petre Țuțea.
Textul este mai mult un jurnal decât un fragment de roman memorialistic. Autorul redă lucruri de familie. Este atât de subiectiv și de sincer cu cititorul lui! Îi face bine ca om. (Aurel Furtună)
Aș înlocui cuvântul „subiectiv” cu „sincer”. Valentin Popa și-a fixat doi piloni, axele familiei, tata – mama, și a brodat în jurul lor, alternând cele două imagini. Tatăl este foarte realist, selectiv, discret. Mama este construită paragraf cu paragraf, nu cu foarte multe amănunte, apelând la mintea cititorului. Memorialistica e capcană foarte mare. Se accentuează latura estetică. Autorul scrie cum povestește. (Adrian Victor Vank)
Pentru un text ce redă imaginea închisorilor comuniste, lipsește latura terifiantului, a fricii, a terorii, așa cum apare în textele lui Vladimir Ghica sau Nicolae Steinhardt. Este conturată imaginea tatălui, om discret, puternic. Cealaltă persoană care m-a impresionat e cel care scrie, de o sinceritate absolută. (Camelia Cornelia Budan)
Sunt fixate trei timpuri: T0, al întâmplărilor tatălui, T1, al poveștii copiilor, și T2, al planului în care autorul se adresează către cititor. Textul nu are metafore, dar glumițele se intercalează în povestire. Se remarcă descrierile prin amănunte – camerele, de exemplu. Tatăl, cu școală mai puțină, este fascinat de cei pe care îi ascultase în închisoare. Impresionează sinceritatea și poveștile pline de umor. De asemenea, reiese procesul de distrugere morală a elitelor, care au murit pentru mai bine. Se ridică întrebarea: Este binele pe care ni l-am dorit astăzi? (Liliana Toma)
Este un text memorialistic cu valoare literară. Are autenticitate și umor. Nu este perfect ordonat. Apar imagini senzoriale memorabile. Se pornește de la istoria mare și se ajunge la istoria intimă. (Gabriela Petre)
Este un text-document. Conține mărturii evidente ale unor lucruri întâmplate. Apar figuri marcante – tatăl, cu o discreție deosebită și cu admirație pentru oamenii culți. Fiul se adaptează având un model în tată. Autorul nu se sfiește de aspectele mai puțin plăcute. Textul are valoare nostalgică. Este o scriere firească, având o naturalețe aparte. Se remarcă spiritul ludic. (Camelia Chirchiboi)
Ca posibil document, textul citit în cenaclu filtrează memoria socială din perspectiva oglindirii acesteia în memoria afectivă. Timpul este recreat după canoane clasice, patriarhale și valori morale. Autorul își exprimă, astfel, cu noblețe, gratitudinea pentru sacrificiul tatălui său, Vasile Popa, un martir. Am remarcat mesianismul prozei memorialistice, de ordin cultural, chiar arhetipal aș spune, întrucât suferința este, în textul scris de Valentin Popa, un „datum”, onoare și glorie, un „modus vivendi”. Altfel nici nu se poate în acest moment al plenitudinii creației sale. Titlul „Acasă, în Vrancea” mi-a amintit de nuvela „Acasă”, de Fănuș Neagu (din volumul „Vară buimacă”) în care se prezintă, printre altele, destinul unei familii strămutate din satul natal, sub teroarea comunistă. „Acasă” înseamnă, așadar, vatră, oază de cultură și umanitate, un veritabil topos al conștiinței de sine. La Fănuș Neagu – din perspectiva „mitului eternei reîntoarceri” la rădăcinile familiei și ale satului, iar la Valentin Popa – din perspectiva conștiinței identitare, context creat în jurul ideii de inevitabilă scindare a familiei ca destin tragic asumat. (Ana Maria Zlăvog)
Am avut în minte o imagine din perioada medievală, a pelicanului și a jertfei acestuia (jertfa lui Hristos). Lectura a fost una personală. Am remarcat elemente de umor. (Ștefan Laurențiu Ionescu)
Se conturează o atmosferă cernită ce te îndeamnă la meditație. Fiecare își duce crucea. La un moment dat nu mai are nimic de spus. Textul curge frumos și ne pune pe gânduri. (Neculai Băcanu)
Un text sensibil și emoționant, care m-a purtat într-o poveste de viață autentică, în lumea unei familii cu bucuriile, încercările, visurile și speranțele ei. (Mara Lauretta Balaban)
Mi-a plăcut textul lui Valentin Popa, mai ales pentru sinceritate, emoții puternice și faptul că ne-a demonstrat că arta și cultura ne pot ajuta in orice situație mintea și sufletul. Pentru tată, întâlnirea cu intelectualii din închisoare a fost o rază de speranță, s-a menținut sănătos mintal. (Georgiana Laura Gheorghe)
Textul prezentat reprezintă pagini memorabile de memorialistică, ce proiectează pe fundalul unui tablou de familie figura tăcută, ca un munte de cremene, a tatălui. Fost deținut politic, acesta se reîntoarce slăbit fizic din cauza terorii torționarilor, dar cu conștiința neclintită, mărturie a unei tării de caracter excepționale și a ambiției nobile de a-și proteja copiii prin autocenzură, oferindu-le posibilitatea unei vieți fără complicații de altă natură. (Radu Nastasia)
Deși autorul nu a făcut o caracterizare a tatălui, în mintea mea l-am văzut pe Victor Petrini al lui Marin Preda. (Virgil Andronescu)
Fragment dintr-un roman memorialistic în lucru, ,,Acasă, în Vrancea” se înscrie în eforturile lui Valentin Popa de a recupera o filă din istoria personală, dar și de a oglindi cu fidelitate tot ceea ce a însemnat perioada comunistă pentru istoria națională. Se remarcă sinceritatea confesiunii și valoarea documentară a textului, bogat în detalii de ordin socio-politic. Arestarea tatălui, anii petrecuți la Aiud, dar și cei care au urmat eliberării devin prilejuri de a cartografia o imagine pertinentă a unei realități complexe, care a afectat și continuă să afecteze societatea românească, nevoită să supraviețuiască unui regim opresiv. Amintirile tânărului de atunci sunt filtrate și analizate cu responsabilitate și talent de scriitorul matur, capabil să pătrundă dincolo de aparențe și să reconstituie semnificațiile profunde ale evenimentelor din trecut. (Cristina Chifane)
Valentin Popa îmbrățișează cu toată răspunderea și sinceritatea stilul memorialistic, anticalofil, documentarist, în care detaliile se recompun din memoria afectivă, oscilând înainte și înapoi pe axa temporală. Tema centrală este familia, autorul străduindu-se să îi recompună forma din ceața trecutului, cu imaginea centrală a tatălui, față de care se poziționează și se repoziționează în permanență ceilalți membri. Se urmărește, de asemenea, cu aviditate, relația dintre copilul de altădată și tată, etalon și simbol pentru cel care povestește în prezentul scrierii textului. Se remarcă, în plus, preocuparea de a contura fundalul societății comuniste prin detalii precum viața în închisori sau aspecte legate de traiul obișnuit al oamenilor. Stilul este concis, cursiv, liniar, autorul fiind preocupat să redea faptele „așa cum au fost”, agățându-se de memoria pe care o consideră ancorată în realitate și în care crede cu tărie. (Liviu Chifane)