Memoria ca formă de rezistență culturală

Vineri, 30 iunie 2023, a avut loc ultima întâlnire a membrilor cenaclului „Alter Ego” înainte de o vacanță binemeritată. Doamna profesor Camelia Cornelia Budan a prezentat un fragment din volumul memorialistic „Sancta simplicitas”, publicat în anul 2019 la Editura Proilavia.

„În anul al treilea ne-a predat literatură contemporană un spirit european, purta pecetea celor aleși, audiase la Paris cursurile lui Jean-Pierre Richard, Eugen Simion.
Dincolo de eleganța înnăscută, de alegerea iscusită a temei, de zâmbetul de bărbat bine, conștient de farmecul personal, îi datorez legătura cu lumea lui Preda. Bun prieten cu marele scriitor, căruia îi spunea „mon cher”, ne învățase codul pentru a intra în acea lume, arta de a citi dincolo de rânduri. Cred că este indiscutabil meritul lui, că Marin Preda acceptase să vină într-o după-amiază de primăvară în amfiteatrul „Odobescu” pentru a vorbi despre romanul abia publicat, „Cel mai iubit dintre pământeni”.
Atunci, în anii ’80 era o sete de cultură pe care nimeni nu și-o poate închipui: la librăria „Eminescu”, unde se adusese cartea sa, se formaseră cozi interminabile, s-au spart geamurile, s-au iscat conflicte pentru a cumpăra cartea, citită pe nerăsuflate în cel mult două zile, că mai erau atâția la rând… Era un amfiteatru arhiplin, sute de studenți de la toate facultățile, profesori, critici, ziariști, lume și iar lume… Când Marin Preda a intrat pe ușă, s-a făcut o liniște perfectă, îmi auzeam bătăile inimii și respirația celor din preajmă. Era îmbrăcat într-un pulover gri, purta ochelari, avea privirea aceea intensă, pătrunzătoare, care te atingea până în adâncul sufletului…”

Textele Cameliei Cornelia Budan rememorează și devin ele însele o formă de rezistență prin cultură, chiar dacă neexploatată în momentul trăirii evenimentelor, sub forma unui roman-tablou al unei epoci de reprimare și cenzură în toate palierele existențiale (Adrian Victor Vank). Este trasată o adevărată hartă a unui timp în care autoarea s-a recunoscut și în care te poartă, până în sala de curs, alături de profesori și de colegi. Se conturează o mică enciclopedie populată cu numeroase imagini fizice și morale, tipare, caractere (profesorul cu har, profesorul-actor, profesorul poliglot, profesorul-prieten). Limbajul este elegant, elevat, iar tonul emoționant te transpune în atmosfera epocii. Scrisul capătă valori mesianice, accentuându-se ideea salvării prin literatură (Ana Sofian). Iese în evidență cu ușurință calitatea deosebită a literaturii memorialistice propuse de Camelia Cornelia Neacșu. Textele sale reprezintă o mostră valoroasă a unor aspecte mai puțin valorificate literar ale perioadei comuniste, elemente din viața normală, conservate în memoria autoarei și redate cu măiestrie. Se remarcă interesul constant pentru procesul creației și pentru lumea academică și culturală din acele vremuri (Valentin Popa). Fragmentul selectat din „Sancta simplicitas” ne dezvăluie într-un limbaj simplu, curgător, crâmpeie din viața de studentă a autoarei în anii ’80. Aceasta își pune în rândurile scrise admirația pentru ce este nobil în om, noblețe pe care a găsit-o și pe care a luat-o ca model de la profesorii săi de la facultate, de la scriitorii români pe care îi citea, căutând cunoștințe mai mult decât talente. Lumea era frumoasă, era interesată de literatură, de adevăr, de scriitori onești, iar autoarea a reușit să o redea cu talent în cartea sa (Anton Marțian). Camelia Cornelia Budan reușește să ofere o mostră de scriitură memorialistică pasională, autentică, dominată de o credință covârșitoare în rolul purificator al literaturii. Stilul sincer, dezgolit de calofilie și emfază, ascunde totuși numeroase potențe artistice, atât în conturarea portretelor, cât și în construirea de episoade narative memorabile. Memoria devine un instrument valoros de sondare a propriilor resorturi existențiale și creatoare, pe care autoarea le caută în chipuri și gesturi ale unor personalități care i-au marcat evoluția (Liviu Chifane). Cartea Cameliei Budan cuprinde pagini de memorialistică sinceră din care transpare un sentiment al autenticității ce îi reflectă crezul artistic. O bună povestitoare, autoarea este capabilă să creeze scene ce rămân în memoria afectivă. Se observă cu ușurință vocația de filolog care îi permite să reînvie imaginea unor personalități de marcă ale epocii. Presărată cu metafore (podul, cetatea, insula), „Sancta simplicitas” respiră talent și o nostalgie a unui timp și a unor șanse irosite (Cristina Chifane).

Astfel se încheie un an de activitate literară productivă, o disecare a timpului mort în formă artistică, pentru care adresăm mulțumiri tuturor celor care au participat alături de noi, fie și numai cu un ochi aruncat pe un titlu de recenzie sau pe un fragment de text. O vară cât mai relaxantă și cât mai productivă literar! Ne revedem la toamnă!
Liviu Chifane