Puterea literară a autobiografiei și eseisticii

Vineri, 9 iunie 2023, profesorul Anton Marțian și-a prezentat în cadrul cenaclului „Alter Ego” volumul de debut, „Trezește-te, băiatul meu!”, publicat anul acesta la Editura Junimea din Iași. Pentru disecție, autorul a selectat două capitole ale cărții: „Frumoasa mea Brăilă” și „Din jurnalul unui om matur”.

               Am luat într-o zi hotărârea de a nu mă mai vedea pe mine peste tot. Vreau să văd și altceva decât persoana mea, care se bagă, neinvitată, într-un mod inoportun, în orice situație de viață. Vreau să scap odată de mine și să încep să văd  nu lucrurile urâte ale caracterului meu, prin care eu îi percep pe ceilalți ci însușirile lor frumoase.

S-a întâmplat odată într-un tren … Vagonul era plin de lume. Un bărbat tânăr vocifera continuu. Avea o sticlă cu el din care mai da pe gât din când în când. Era pus pe harță și vorbea urât. Greu pentru călători, când n-ai unde pleca și trebuie să suporți. „Nesuferit personaj între atâția oameni civilizați, toți la locul lor. De ce fiecare își poate vedea de treabă și el nu? Ar trebui înșfăcat de către omul cu șapcă și dat jos la prima stație. O fi având ceva probleme, vreun necaz dar ce vină avem noi? Nimeni nu l-a învățat și educat cum să se comporte. Ce are cu noi, ce i-am făcut? Dacă am face toți ca el ce ar ieși? Să-și țină gura în frâu mai ales că mai sunt și copii prin jur. Cine îl pune să bea dacă băutura e de vină? Oameni vicioși care-și beau și mințile!” Cum puteai să gândești altfel despre scandalagiu?

 Citisem odată despre o întâmplare cu un maestru zen tot într-un tren. Tot cu unul pus pe harță, cu călători agresați. Maestrul, care arăta ca un bătrânel de la țară care mergea să-și muncească pământul, s-a apropiat și l-a întrebat pe acela, pe un ton prietenos, cum îl cheamă, din ce loc e de obârșie și dacă i s-a întâmplat vreun necaz în ultima vreme. Agresorului parcă au început să i se înmoaie picioarele. Nu mai avea nicio putere. Se simțea neputincios să mai ridice glasul la cineva. Nu în mult timp devenise ca un copil care plângea în fața maestrului, mărturisindu-i mai multe din viața lui, despre soția care îi murise și cum a început să bea de necaz.

             Mi-a „șoptit” maestrul de care mi-am adus aminte, să-l întreb pe tânărul furios  despre ceva ce îi este drag lui. L-am întrebat despre fetița lui despre care tot pomenea, cum o cheamă. Da, maestre, ai avut dreptate! Oamenii se înfurie de durere, când nu o mai pot suporta. Strigătele sunt de ajutor când se simt părăsiți și neputincioși. Se înfurie pentru că nu mai pot iubi. Suferă pentru că nu se mai simt iubiți. Să-l fi văzut pe băiatul acesta cum îmi întindea telefonul să vorbesc cu fetița lui! Cum uitase de sticlă, să mai bea din ea și cum avea acum o singură țintă – să știu despre cât își iubește el copilul și cum, despărțit de soție, trebuia să stea departe și de el. Călătorii nu mai auzeau ocare și înjurături ci povești despre fetița lui.

            Cât de multe lucruri frumoase voi vedea în jurul meu dacă voi reuși să mă dezbar de lentilele mele care deformează întotdeauna realitatea!

            Anton Marțian dă glas mitului întoarcerii la copilărie din nevoia unei căutări personale cauzate de o decredibilizare a oamenilor prin închinarea la idoli falși. Abordarea este simplă și frumoasă, iar marile probleme filosofice sunt tratate într-un spirit defluit (Liliana Toma). Fraza autentică, dezgolită, alături de impresia pregnantă a realului, te poartă pe calea amintirii și a peregrinărilor sufletești, inițiatice (Adrian Victor Vank). Autorul propune o lectură interesantă, un spectacol de mare amplitudine spirituală și morală. Scriind din interiorul unei etnii minoritare, cea a rușilor staroveri (lipoveni), acesta oferă cititorului o matrioșcă înfășurată într-un lirism discret, desfăcută până rămâne copilul de odinioară. Fraza rodată, sângele moral ce hrănește textul până la detalii, filonul filosofic ascuns în fraze și elementele de jurnal conturează un debut excelent și promisiunea unei scriituri de calibru înalt (Viorel Coman). Volumul „Trezește-te, băiatul meu!” debutează sub forma unei proze memorialistice și sfârșește în manieră de eseu pe teme morale. Autorul pare teribil de afectat de problema timpului, a răului căruia nu îi găsește soluție. Pot fi ușor identificate surse livrești precum Panait Istrati sau Dostoievski. Scrierea este interesantă, cu elemente de originalitate, compunând o carte care mustește de elemente ce țin de universul brăilean (Valentin Popa). Cartea lui Anton Marțian este o scriere de tip „coming-of-age” reușită, propunându-ne o întoarcere la vârsta inocenței prin creionarea unei lumi idealizate, „o lume suspendată în afara timpului profan.” (p. 29) Prin tușe subtile, autorul aduce un omagiu Dunării, balsam pentru suflet, și Brăilei lui Panait Istrati, axis mundi marcat de lăcașurile de cult ale diferitelor religii. Ies în evidență paginile subsumate capitolelor „Din jurnalul unui om matur” și „Ars poetica”, care transmit un mesaj etic prin invitația la toleranță față de aproape și pledează pentru veridicitate și simplitate în manifestarea artistico-literară (Cristina Chifane). Atuurile textelor prezentate în cenaclu sunt logica reflecțiilor și exercițiilor narative, cursivitatea ideilor și încercarea idealizării lumii ca frumos și bine (Neculai Băcanu). Scrierea stă sub semnul ideii de a clarifica, cu alte cuvinte, sub semnul nevoii de a concretiza și de a face perceptibilă o realitate interioară, de a o exterioriza într-un anumit fel și de a o impune printre celelalte ipostaze, degradabile, ale realității, pe care autorul pare s-o denunțe. Însemnările par a fi clasificare (deplasare sub semnul raționalului) și trimitere în exterior a unor stări, pentru ca acestea să se așeze disciplinat în ordinea cotidianului. Să devină într-un fel creație (Adriana Bănică Petre). Aflat la debutul editorial, Anton Marțian oferă cititorilor un stil matur, bine așezat, încărcat de reflecții și intertextualități livrești, cu ajutorul căruia sondează în mod reușit o serie de teritorii literare. Astfel, se remarcă filonul memorialistic, autobiografic, pe care îl exploatează cu simț ficțional și lirism bine punctat, astfel încât să trezească emoții puternice. De asemenea, exercițiul eseistic este foarte bine realizat, inundând paginile cu o etică personală, în care se simte nevoia împlinirii prin arta scrisului. Senzația pregnantă este de căutări literare, de oscilări interioare, de provocări prin care autorul tinde spre desăvârșire creatoare (Liviu Chifane).    

            S-a alăturat discuțiilor poetul Neculai Băcanu, care ne-a citit poemul „Cântec de stepă”.

            Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 30 iunie 2023, când Camelia Cornelia Budan va citi din volumul de proză memorialistică „Sancta simplicitas”.

Liviu Chifane