Pe ritmuri clasice către complexitatea trăirii poetice

                        Vineri, 28 martie, membrii cenaclului „Alter Ego”, și-au îndreptat atenția asupra textelor poetice propuse de Neculai Băcanu. Acesta este autorul a trei volume de poezii: „Pribeag printre cuvinte” (Fundația Culturală Antares, 2018); „Noaptea zilei” (Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2021); „Hotarele gândului” (Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, 2023). Creațiile prezentate în cenaclu fac parte din volumul aflat în lucru, „Despărțirea de lut”.

Spațiu închis

Doar patru pereți și fereastra

Și ușa răgaz în tumult…

În floare se spânzură glastra.

Și simt. Iată simt și ascult.

În gratii, ferestrele uită și dorm

Cu teamă  în ochi și în gând.

Visul mocnește respirând uniform,

Pereții suspină vibrând.

Podeaua e cer coborât în infern,

E pasul când aerul doare.

Imagini bizare colindă-n etern,

Umbrele freamătă-n zare.

Strâmt ferecat  în inima mea

Între unghiuri închise în timp

Sunt setea din minte care mă vrea,

Noaptea dând ziua în schimb.

Acum toate în cub stau închise,

Cerul și marea,  dragostea-n van

Regretul, uitarea și toamna de vise,

Și rătăcirea pierdută-n alean.

            Poeziile lui Neculai Băcanu au metrică foarte bună. Se creează o falsă armonie, redundanță, prin repetiție, o buclă. Jocul pulsatoriu cu lungimile versurilor dă finețe poeziei. Este o poezie liniară, fără structuri multiple. Se produce o dilatare a ideilor (Mihai Vintilă).

            Versurile citite amintesc de creațiile lui Dimitrie Bolintineanu (Aurel Furtună). Repetiția accentuează starea de negare pe care o transmite versul pentru a amplifica depărtarea de tot ce doare. Este o poezie construită armonios în regulile poeziei clasice. Se creează imaginea plastică a infinitului. Se evidențiază teme precum timpul dezgolit, toamna (din suflet și din afara lui), moartea, degradarea, descompunerea. Se transmit stări de melancolie și tristețe sau teama dispariției în neant (apropiere de Bacovia) (Mioara Oprișan).

            Creațiile prezentate sunt mai degrabă scurte povestioare în versuri, mărturisiri în legătură cu anumite stări, trăiri. Temele sunt variate. Există muzicalitate, lirism, melancolie, dar și o stare de beatitudine (Ion Măgeanu).

            Neculai Băcanu propune același stil propriu ca în volumele precedente. Vocea este a unui etern îndrăgostit ce rostește monologuri lirice. Răzbate o taină: a celui care nu poate opri timpul, care simte că iubirea trece, că nu poate cuprinde spațiul. Sunt accentuate așteptarea, pierderea de sine – lumea devine o fantasmă. Se desprinde tema însingurării, a spațiului claustral (nisipul, pustiirea, copacii goi, frigul). Poetul îndrăgostit este prins între taină și nostalgie. Există nuanțe bacoviene și minulesciene (orașul fumegând). Se transmite multă trăire, emoție lirică; poezia curge lin. Versurile ascund o voce lirică profundă, poate nu îndeajuns pusă în valoare, un eu problematic, exclamativ. Poezia este o rostire, o mărturisire, o despovărare a sufletului într-un spațiu poetic plin, enigmatic, al tainei (Liliana Toma).

            Autorul demonstrează că pentru poezie nu există termometru; poetul are drept de viață și de moarte asupra poeziei, care este perfectibilă (Veronica Teodoru). Există un stil ale cărui coordonate sunt mecanisme precum prezența laitmotivului și refrenului, legătura cu muzica, ca în simbolism și presimbolism (amintind de Paul Verlaine). Se conturează imagini artistice puternice, metafore, repetiții ce accentuează ideile poetice (trimit la Macedonski). Există dorința acută de a comunica o stare, prin oximoron. Retorismul versurilor vine dintr-o trăire intensă, din nevoia poetului de a comunica ceea ce simte, de a găsi cuvântul care salvează (Camelia Cornelia Budan).

            Neculai Băcanu se remarcă drept un poet tradiționalist, antrenat în acest gen, căruia îi este greu să se dezică de el. Are un adevărat talent în prozodie. Uneori rimele sunt monotone. Poetul are simț muzical, ritmul curge frumos. Există o varietate în ceea ce privește legănarea cuvintelor în vers. Se remarcă pe alocuri un ritm coșbucian (Valentin Popa). Este o poezie în stil clasic care îl avantajează pe autor. Creează figuri de stil superbe. Te trece prin etapele zilei și perioadele anului (Mircea Andronic Romian).

            Lirism axat pe o retorică a eului atașat de fragilitatea clipei, poeziile dlui Nicolae Băcanu sunt construite în tipare romantic-tradiționaliste și în tonuri poetice diferite: onirism, mitologie discretă, paseism, sentimentalism năucitor; de aici, laitmotive precum iluzie,  dezamăgire, vis neîmplinit, zbatere, înălțare, speranță etc. ce denotă recurență și manierism. Totuși, atuurile sunt valențele clasice (versificația, prozodia), tonul elegiac (ce amintește de pastelurile lui Ion Pillat, Șt. O. Iosif etc). Se poate miza mai mult pe imaginile „supraetajate” prin paralelism sintactic, decât pe repetițiile oarecum desuete din structura multor texte (Ana Maria Zlăvog).

            Se naște o exaltare permanentă a gândurilor poetice și a versurilor îmbibate de sentimentalism. Poetul se simte confortabil în cântecul cu tonalități variate, de cele mai multe ori melancolice. În fața spectacolului existenței, acesta se înarmează cu expresivitate bogată, cu ritmuri muzicale, cu o încărcătură ideatică debordantă și pune în scenă un veritabil spectacol poetic prin care sunt filtrate trăiri, gânduri, sentimente. Teme precum natura, timpul, zădărnicia existenței, singurătatea în fața destinului își găsesc expresie în versurile lui Neculai Băcanu și creează imagini poetice notabile ce conturează tabloul unei sensibilități lirice aparte (Liviu Chifane).

Următoarea întâlnire va avea loc în data de 9 mai 2025. Va supune texte atenției membrilor cenaclului prozatorul Mihu Iancu.

Liviu Chifane