Poezia ca joc al înțelepciunii nostalgice

Vineri, 18 octombrie 2024, în cadrul cenaclului „Alter Ego”, a citit din creațiile proprii poetul Darie Lăzărescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cel mai recent volum al acestuia, „Efecte secundare”, Editura Grinta, 2022, este o antologie ce adună creații din mai multe cărți de poezie: „O iarbă călcată pe nervi” (2014), „Colivie pentru licurici și greieri” (2015), „Curățenia de toamnă după Bacovia” (2015), „Polul magnetic al florii de gențiană” (2017), „Recordando” (2017), „Periferii” (2020). În cadrul cenaclului, Darie Lăzărescu a prezentate o serie de poeme inedite.

 Gerunzii

Poți începe

cu câteva verbe la gerunziu – (modul acela

care se hlizește fără temei

când înspre trecut

când înspre viitor)

citind, gândind, adormind –

Deci te gândești înfiorat

la trăind, tresărind,

șoptind – către cine?

în timp ce, iubind, murind

fără să fii avertizat,

îți strecori absent mâna

sub perna nopților,

extrăgând câteva obiecte

de scris – coli de zăpadă,

și prima ei fotografie

din care inexplicabil

tu lipsești.

Zilele trecând,

gândul amorțind

prin calda ei preajmă

ce s-a născut cândva

la nesfârșit –

uitându-te.

            În poezia lui Darie Lăzărescu se simte formația filologică, mai ales prin faptul că adună elemente din mai multe curente literare (modernism, postmodernism, fauvism, himerism, fracturism). Este o poezie de atitudine spirituală, cu trăiri personale. Textele stau sub semnul nostalgiei. Apar teme recurente din antichitate până în zilele noastre, preponderente fiind moartea, timpul și iubirea. Prin viziune, este o poezie ușor romantică. Se creează ambiguitate între „eu” și „tu”, ascunzându-se în umbră, în spatele altei prezențe. Este o proiecție într-un illo tempore, într-o temporalitate ce se cere adusă în prezent. Eul poetic anticipează momentul trecerii care este urcare, o experiență personală. Apar cu predilecție anumite motive literare precum cartea (încă explorabilă, poetul pare un soi de neînțeles), moartea iubirii (ca sentiment sau ca persoană fizică, iubita; poezia devine un manifest de iubire post-mortem), jocul. Iubirea este înfățișată ca o translație între anotimpurile sufletului. Este o poezie a experiențelor, a experimentelor, articulată pe filonul liric al unei sensibilități aparte (Liliana Toma).

            Citind creațiile lui Darie Lăzărescu, se creează starea de poezie. Se simte detașarea de lume privită cu franchețe și acceptare. Se conturează condiția celui ce se desprinde în zbor conștient de un drum fără întoarcere. Poetul vorbește despre realități care te încremenesc, inserând tăceri în care poți să-ți auzi propria inimă căptușind spațiul cu propriile idei. Expresiile lasă libertatea de simțire iar interogațiile îl invită pe cititor să creeze propriile întrebări, să mediteze. Apare pe alocuri o ironie blândă. Este evidentă lejeritatea versului liber, poetul fiind cel care deține cuvintele, cu treceri surprinzătoare și intenția rimei (Ana Sofian).

            Autorul textelor prezentate creează un lirism autentic. Versul este așezat matur, fiecare poezie are un curs al ei. Poetul se dovedește un stăpân al cuvântului (Ion Măgeanu). Darie Lăzărescu este un poet de mare calibru, un poet care știe să construiască poezia cu o voce constantă, care nu răgușește, o voce cristalină, calmă. Este o poezie care nu mizează prea mult pe metaforă, cultivând sporadic metafora discretă. Are puterea de a surprinde cititorul prin asocieri neașteptate (Valentin Popa).

            În poezia lui Darie Lăzărescu își face simțită prezența un ton elegiac. Este ilustrată experiența inițiatică prin teme și motive precum timpul, moartea, visul, nadirul, zenitul, căutarea sacrului. Sunt cultivate mituri precum cel al vulturului sau cel al trecerii (amintește de Georg Trakl). Apare ideea împietririi care ascunde o lume ce se prăbușește. Este articulat un ecou sacru ce ar putea fi o salvare din trecerea continuă, din sentimentul morții. Poezia te poartă în toate lumile, cele de sus, cele de jos, cele din trecut, cele din prezent (Camelia Cornelia Budan).

            Texte citite sunt o demonstrație de literatură și pictură. În fiecare poezie este ascuns câte un tablou. Poetul pictează în cuvinte. Se creează impresia de multiversuri. Vocea poetică  aspiră către anihilarea dușmanului, egoul (Veronica Teodoru). Apar metafore deosebite („îngropare în cer”). Se decupează un fragment  din viață. Este înfățișată o călătorie lină, fără asperități, fără șocuri, ca și cum am visa (Neculai Băcanu).

            Am citit cu plăcere și interes poemele prezentate de dl Darie Lăzărescu, care au un „je ne sais quoi”,  un farmec ascuns. Am să mă opresc la trei dintre ele. Poemul „Reflux” este mai mult un fragment de proză, ce reflectă spovedania unui învins. Poemul „Niciun semnal” este, pe de o parte, introspecție, pe de altă parte, un dialog cu divinitatea, care depășește neputința umană prin scânteia imaginației creative: „Cum o fi îngroparea în ceruri înalte?”. Sfârșitul poemului ne oferă perspectiva nemuririi. Laitmotivul iubirii străbate câteva dintre poemele prezentate. Mă opresc la poemul „Și dacă insiști”, care este un frumos poem de dragoste. Poetul invită iubita și odată cu ea, pe noi, cititorii, la a plonja în momentul acum, în afară de timp (versul: „Să plonjezi în ochiul meu”). Eul liric este o prezență difuză, care se lasă absorbită de neant, ceea ce conferă poemului originalitate. Experiența iubirii este transferată în afară de timp și spațiu. În acest sens poetul bengalez Rabindranath Tagore spunea: „Iubirea nu este un simplu sentiment. Este adevărul suprem care se află la baza creației.” (Mioara Oprișan)

            Darie Lăzărescu dă glas unei poezii cu un stil matur, bine așezat, cu o voce articulată, ce transpare dincolo de aparenta simplitate a rostirii. Se remarcă o înțelepciune nostalgică, în care se plămădesc diverse teme și motive literare, pretexte poetice pentru meditația filosofică într-o formă proprie. Imaginile și construcțiile neașteptate, desprinse din contemporan, se îmbină armonios cu motive culturale și trimiteri livrești. Metafora își face prezența la răstimpuri potrivite, asezonând o metafizică personală, în care poetul își desfășoară panoplia de tablouri lirice. Lejeritatea versului liber permite frazării să se desfășoare într-o descărcare sinusoidală, încorporând reflecții inedite asupra condiției creatorului, ca observator al lumii în totul ei (Liviu Chifane).

Următoarea întâlnire va avea loc în data de 8 noiembrie. Va citi prozatorul Adrian Victor Vank.

Liviu Chifane