Curs de design în… poezie

Vineri, 27 octombrie 2023, Mara Lauretta Balaban a citit în cadrul cenaclului literar „Alter Ego” mai multe poeme din cele trei volume publicate până în prezent: „Curs de design în iubire”, Ed. Inspirescu, Brăila, 2021; „Iubilotest”, Ed. Inspirescu, 2021; „Spirivers”, Ed. Inspirescu, 2022. Experimentarea poetică este evidentă încă din titlurile unora dintre textele prezentate: „Spațiul doi, strada cu doar noi”; „Mă văd în orașul acela strâmt”; „Păpuși pe tocuri”; „Despre mayași, numai de bine”.

Păpuși pe tocuri

Pe insula de purpură păpușile umblă pe tocuri

Păpușarii le schimbă flecurile de chihlimbar

Le țin de mâini ca să pășească în siguranță

Până se obișnuiesc cu ele

Și le arată drumul prin iarba tăvălită

De baloanele de săpun

Pe insula de purpură

Păpușile ating harpele cu trenele lor

Și le fac să vibreze lumină

Nici un păpușar nu umbrește muzica divină

Doar urmăresc cum flecurile de chihlimbar

Tropăie visare

Când plouă pe insula de purpură

Păpușarii nu deschid umbrele

Ei suflă în pântecul mătăsurilor făcând valuri

Și toate culorile se înviorează

Iar păpușile dansează sub ele

Pe tocuri

– Puterea pirouettei vine direct din plie-

Sfătuiesc păpușarii

– Miezul corpului să fie strâns!

– Așa? întreabă păpușile piruetând la nesfârșit

În ploaia colorată

Pe insula de purpură

            Mara Lauretta Balaban transmite în poeziile sale foarte multă emoție într-un limbaj presărat cu metafore (,,lăcuste stelare”) și imagini cromatice pregnante (purpuriu, verde, violet, turcoaz) care îi conferă un suflu aparte ce amintește de postmodernism. Se desprinde ca temă căutarea idealului sau a androginului, pe care autoarea o amplifică prin intertextualitate (Camelia Cornelia Budan). Poeziile sale exprimă libertate, întrupată uneori în fuga după mister (Egipt, Maya), emanând în fiecare vers simțire poetică. Cele trei volume dau impresia unei cărți secționate în trei, ascunzând aceeași inimă care bate în trei ritmuri diferite (Neculai Băcanu). Se distinge plăcerea pentru jocul de cuvinte, silabe, sunete care trădează insistența de a șoca. Se alunecă adesea către o lume a poveștilor, a legendelor, prin sonorități multiple și sensuri ce exced puterea de înțelegere a unui cititor neinițiat (Ion Măgeanu).

            Poezia Marei Lauretta Balaban este solară, apolinică, diafană. Versurile sale împletesc un fir narativ ce face trimitere la tărâmuri și timpuri îndepărtate. Se remarcă, de asemenea, din punct de vedere stilistic, construcțiile metaforice și limbajul exuberant (Iulian Mitof). Sunt versuri care ating, valoroase, cu un miez de semnificație în întregul fiecărui poem (Anton Marțian), emanând energie și eleganță feminină din fiecare por (Adrian Victor Vank).

            Sunt evidente experimentul poetic și permanenta căutare a unei voci cu inflexiuni noi. Versurile Marei Lauretta Balaban plac prin îndrăzneala rostirii, autoarea neezitând să creeze construcții aparent apoetice, semne ale unei lupte neîncetate cu constrângerile formale și de gândire. Fiecare volum de poezie ilustrează un tip distinct de poezie, ceea ce dovedește o evoluție certă a stilului către cizelare și acuratețe. Dincolo de asta, sunt îmbinate cu pricepere construcțiile sau imaginile de impact, agasante uneori, și metaforele profunde, cuprinzând adesea poeme întregi (Liviu Chifane).

            În „Iubilotest” poeta îndeamnă pe un ton șăgalnic, ușor glumeț („fără copiuțe de iubire, îți spun”) la iubire. E frecvent aici verbul la modul imperativ (suflă, ascultă, dirijează, bate) care ar putea face posibilă reinventarea celei care scrie odată cu reanimarea primăverii, ca semn al trezirii la o viață nouă. Poezia din „Spirivers” indică o căutare a sinelui, lăsând să apară pe scenă imaginea unei persoane care își acceptă destinul („n-am să șterg din palmă linii), dar nu oricum. Registrul de cuvinte trimite cititorul pe un tărâm fantastic, plin de păpușari și oameni pe catalige, de umbre care joacă diverse roluri, un ținut plin de stele, fluturi și doruri unde sunetul trece de la stadiul de șoaptă la cel de cântec (Ana Sofian).

            Spiritul liber, nonconformist al autoarei se regăsește în fiecare vers și în fiecare formă poetică cu care se joacă cu îndrăzneală și voluptate, spre încântarea celor ce îi citesc poeziile. Se pare că nu există inhibiții legate de versificația clasică sau modernă, trecerea de la una la cealaltă realizându-se cu lejeritate, totul pentru a contura o anumită idee poetică sau pentru a transmite o anumită emoție.

            Mara Lauretta Balaban este un nume de care vom mai auzi în poezie, probabil pentru că, în mod esențial, aceasta reușește să recreeze lumea într-un stil poetic aparte, fapt ce reiese chiar din modul în care dă un titlu unei poezii sau ne surprinde cu o asociere neobișnuită a concretului cu abstractul, a vizualului cu auditivul ori a zeităților mitologice cu figuri legendare ale blues-ului, jazz-ului sau rock-ului. Iubirea se transformă în firul călăuzitor al celor trei volume, dar aceasta devine un pretext pentru a vorbi despre viață și moarte, pentru a te înfiora sau pentru a zâmbi în colțul gurii la vreun nou giumbușluc liric al autoarei, întrebându-te confuz, shakespearean: ,,A fost sau nu a fost? – aceasta-i întrebarea”. (Cristina Chifane)

Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 17 noiembrie 2023, când ne vom apleca atenția asupra creațiilor poetei Armanda Filipine.

Liviu Chifane