Satiră socială, (auto)ironie și umor

           Vineri, 9 mai, a avut loc întâlnirea membrilor cenaclului „Alter Ego”. În cadrul acesteia, profesorul Mihu Iancu a supus atenției un text inedit, avut în vedere pentru un viitor volum de povestiri. Mihu Iancu a publicat până în prezent două cărți, „13 momente narative” (Editura InfoEST, 2021) și „Boneta cu fitil” (Editura InfoEST, 2024). Textul prezentat în cenaclu poartă titlul „O credință secretă” și reflectă stilul deja consacrat al autorului.

 – Ai văzut cum spune reclama aia la bere, nu? întrebă Florentin Cozma, mare amator de clipuri publicitare.

– Ascultă, fratele meu, sunt atâtea reclame la bere pe piaţă încât…

– Citez, îl întrerupse Florentin pe Bogdan Stanciu, cu care semăna într-un mod surprinzător de izbitor dar nu erau deloc fraţi: „conduci în linie, vezi în linie, judeci în linie, totu-i în linie”. Iar imaginile ce însoţesc vocea îţi arată, bineînţeles, numai linii. De la marcajele stradale şi pietonale până la cele din preajma centrelor comerciale şi chiar a diverselor marcaje de prin casele particularilor. Gen design de interior.

– N-am văzut reclama, mărturisi Bogdan, sec.

– N-ai văzut-o? Tu vorbeşti serios?

– De ce te-aş minţi în legătură cu o reclamă? Chiar nu văd ce mi-ar putea ieşi la faza asta.

Grătarul era moşmondit de un îndesat aproape fără gât dar cu frunte eminesciană şi ten care ar fi făcut-o invidioasă pe orice clientă asiduă a salonului de înfrumuseţare. Robert Mădălin Mîrzea, aşa aplecat cum stătea el acolo, înotând în fumul micilor şi al cefei de porc de ziceai că-i implicat în cine ştie ce acte vrăjitoreşti, sublinie:

– Reclama aia de care zici tu conţine, în subliminal, mesajul cum că existenţa în linie se numeşte conformism. Iar persoana conformistă e una uşor de manipulat.

– De acord cu tine, întări Florentin, dacă dictonul ar fi făcut parte dintr-un film cu tentă, de exemplu, filosofică. Cum nu e decât un dicton de reclamă lucrurile stau altfel. Consumul de alcool trebuie făcut cu moderaţie. Ba chiar realitatea poate merge până-ntr-acolo, de ce nu?, încât se poate afirma că un pahar de alcool pe zi este sănătate curată.

Textul lui Mihu Iancu este compus din părți independente. Autorul are capacitatea de a-și modula expresiile, reușește să schimbe într-un registru foarte larg. Unele personaje au vorbire colocvială, iar altele au rostire filosofică. Sunt prezente detalii care conferă textului suculență. Se ironizează anumite expresii, anumite derapaje. Limbajul este unul extrem de colorat. Apar chiar cuvinte inventate. Firul textului este greu de urmărit din cauza zigzagului de limbaj și de evenimente (Mihai Vintilă).

Mihu Iancu pare să ne propună o șaorma cu de toate, într-un text despre băutură, despre cum se scrie, despre parveniți, despre femei la cratiță etc. Este o lectură pe alergătură, așa cum dictează textul (Mara Lauretta Balaban). Nu e clară încadrarea textului. Nu i se poate găsi un scop clar (Mircea Andronic Romian). Autorul a urmărit să ironizeze un scriitor cunoscut și i-a reușit. Textul este un moment narativ (Aurel Furtună).

  Avem de-a face cu o povestire modernă a unui autor nou care creionează un univers al lumii contemporane, pe care îl populează cu personaje caracterizate prin limbaj și prin intervenții naratoriale. Este un text static, în care primează dialogul. Apar cuvinte-cheie extrase din lumea contemporană. Personajele accentuează imaginea lumii pentru care totul se desfășoară în linie, viziune care duce la conformism. Acestea ilustrează natura umană care nu s-a schimbat de-a lungul istoriei. Textul lui Mihu Iancu este o revelație a unui univers particular pe care îl percepe autorul și pe care nu îl vede nimeni altcineva (Mioara Oprișan).

Mihu Iancu scrie proză provocatoare bazată pe strategii interesante în care predomină spiritul ludic, limbajul care generează lumi și ironia. Autorul stăpânește foarte bine limbajul și jonglează cu imagini și jocuri de cuvinte. Provoacă cititorul să intre în joc, să descopere sensuri profunde. Se creează o nouă poetică (Camelia Cornelia Budan).

 Este de remarcat modernitatea deosebită a narațiunii. Limbajul este bine elaborat, șocant adeseori. Există construcții narative frapante. Realitatea avută în vedere nu este deosebită, nu inspiră un fir narativ atractiv. Autorul optează pentru estetica modernității literare. Se mizează pe calambur, poantă literară, ironie – arme folosite bine. Este o scriitură ce rezistă prin strălucirea textului, acest joc adesea periculos pentru minte. Mihu Iancu este un autor cu combustie frumoasă (Valentin Popa).

Dialogurile sunt firești și naturale. Se pune accent pe ironie, sarcasm și umor. Povestirea este liniară, plată la prima lectură, însă autorul înlătură platitudinea prin jocul de cuvinte. Textul putea fi mai exploziv. Sfârșitul este ironic la adresa cititorului (Ion Măgeanu). Apar strategii interesante, precum utilizarea ambelor prenume ale anumitor personaje sau combinarea românei cu engleza, ca metodă de a-i apropia pe cei mai tineri. Este un text ce naște conflicte în mintea cititorului (Ștefan Laurențiu Ionescu).

Mihu Iancu este un bun cunoscător al strategiilor și mecanismelor literare, iar stilul pe care îl practică este o opțiune deliberată. Autorul pare preocupat în principal de satiră la toate nivelurile de construcție a textului, pornind de la tiparul narativ cu accent clar pe dialog în detrimentul acțiunii și ajungând până la limbajul colorat, încărcat cu adevărate circumvoluțiuni lexicale care piperează scriitura. Astfel construită, satira biciuiește diverse aspecte ale contemporaneității: comportamente, mode, apucături, tipare caracteriale, ticuri verbale etc. Pe lângă asta, Mihu Iancu pare preocupat de anumite idei pe care le introduce în text și le comentează cu ironie, având ca efect o încărcătură aparte și antrenând intens mintea cititorului. Nu lipsesc nici accentele metanarative, prin discutarea anumitor problematici ce țin de domeniul literar și prin trimiteri intertextuale (Liviu Chifane).

Liviu Chifane