Pe tărâmul fructuos al fantasticului
Vineri, 28 februarie, în cadrul întâlnirii membrilor cenaclului „Alter Ego”, Liliana Toma a prezentat trei texte inedite care sondează forme particulare de proză, cu titlurile „Profesorul”, „Cheia” și „Dublă pasiune la conac”, făcând parte dintr-un volum aflat în curs de apariție. Liliana Toma este autoarea unor volume diverse: Secretele lui Polinichelle, aforisme, panseuri, Tîrgu Mureș, Editura Vatra Veche, 2018; Podul cu oglinzi, proză scurtă, Iași, Editura PIM, 2020; Spre nord, prin sud…, file dintr-un altfel de jurnal, eseuri, București, Editura Detectiv literar, București, 2022; Elitre, proză scurtă, București, Editura Leviathan, 2022; Vis cu puncte cardinale, poezie, București, Editura Detectiv literar, 2023.
PROFESORUL
(proză scurtă)
În halat de casă elegant, din mătase sangria, cu blânde irizări de mov-lavandă, cu ochelari căzuți pe nas și puțin descentrați, Profesorul stă aplecat peste masa de lucru, scrie ceva indescifrabil, pare că face calcule care nu vor să-l asculte. Absorbit și puțin iritat, bate ușor cu creionul în masă, parcă după un ritm anume, interior, care-i dictează până și clipitul pleoapelor. Pe birou, câteva cărți. Una dintre ele, cu foi îngălbenite și un scris cu caractere ciudate pe o pagină și grafice pe pagina cealaltă, se afla chiar în mijloc. Pe colțul din stânga, o carte veche, de grosime considerabilă, cu legătură de piele roasă. Câteva foi albe, nescrise, împrăștiate într-o dezordine controlată și un bloc-notes ocupă partea dreaptă a biroului foarte încăpător. Alături, un suport pentru ustensile de scris, un toc de ochelari și o iconiță reprezentând Arborele lui Iesei, stilizat. Lângă cartea cu foi îngălbenite, o lampă a cărei lumină albă cade, difuz, peste foile cu însemnări. Obosit, Profesorul își scoate ochelarii și-i așază peste bloc-notes, se lasă ușor, cu grijă, în fotoliul din piele, dă puțin capul pe spate, apoi privește peretele din fața sa, pe care atârnă o reproducere foarte reușită după „Lebedele reflectate în elefanți”, a lui Dali. O vagă impresie de vis, venit din realitatea de lângă el, îl face să tresară scurt. Vede cum, din perete, coboară lent o formă de corp uman, îmbrăcat la fel ca el și de aceeași statură, cu un oval zimțat în loc de față, fără ochi, buze, sau nas, țeapăn, sfidător și dureros de alb.
-Nu poate fi real, își zise Profesorul, gonind o gânganie inexistentă. E absurd! -Tu ești real? se auzi o voce fără modulație sonoră, venită dinspre ovalul fără chip.[…]
Textele Lilianei Toma creează un mănunchi de simboluri în care cuvintele vechi dau o savoare aparte. Prima creație prezentată este apropiată de „Metamorfoza” lui Kafka, iar ultima pare mai degrabă mărturisirea unui zugrav (Neculai Băcanu). Se realizează îmbinarea armonioasă între muzică, pictură și literatură, având ca efect crearea atmosferei, ajungându-se în același punct precum prin descrierea interioarelor. Tensiunea narativă se află permanent în creștere, iar finalul este deschis, lasă loc interpretărilor multiple (Camelia Cornelia Budan).
Textul „Cheia” te transportă într-o Țară a Minunilor. Anumite pasaje au tonalitatea unor lecții de dezvoltare personală. Se conturează un stil personal cu particularități precum umorul, logoreea, descrierile ample, trimiterile artistice la muzică, pictură. Autoarea pune în scenă adevărate tablouri, ca într-o sală de teatru (Mara Lauretta Balaban).
Fiecare creație a Lilianei Toma este o evadare din realitate prin oniric. Creează o stare de alienare, în esența căreia se află lupta, frământarea interioară a creatorului cu propriile spaime, năzuințe. Personajele întruchipează omul nemulțumit de ce a realizat, care vrea mai mult. Place esteticul textual. Față de textele prezentate anterior în cenaclu, frazele sunt mai scurte, se renunță la abundența de metafore, înlocuite cu imagini poetice deosebit de frumoase (Ion Măgeanu).
Liliana Toma dovedește o cultură deosebită printr-un text pictural. Se ridică întrebarea: Ce e realitatea? Există un balans, o îndoială permanentă generată de căutări asidue. Este foarte bine conturat profilul fiecărui personaj. Sunt inserate motive particulare, precum fascinația podului, care ascunde un întreg univers unde se poate întâmpla orice. Autoarea abordează idei legate de psihologie, precum relația dintre intenție și acțiune. Textele amintesc de operele lui George Călinescu prin elemente precum descrierile de interior. Se creează senzația de atemporalitate, asociată cu dematerializarea (Ana Sofian).
Liliana Toma este un artizan al cuvântului, propunând texte cu tente suprarealiste. Este introdus absurdul, amintind de Eugen Ionescu, ca posibilitate de sondare a subconștientului prin care se scoate la lumină neantul condiției umane. Se remarcă lejeritatea construirii dialogurilor. Autoarea are un stil complex și complet (Mioara Oprișan).
Creațiile prezentate sunt lucrate simbolistic, așezându-se mai degrabă sub incidența realismului magic. Când le citești, totul se întâmplă în jurul tău, magicul se îmbină armonios cu realul, închegându-se perfect timpul, spațiul și construcția personajelor. Fiecare personaj este un singuratic, legat cu transcedentalul, părând blocat într-un trecut, într-un adevărat paradis pierdut. Timpul este bivalent, se creează adevărate noduri de unde pornesc firișoare temporale. Vocea narativă este subtilă, dar, în același timp, foarte puternică. Sunt descrise spații închise din care se evadează psihedelic în universuri multiple. Sunt conturate personaje arhetipale, precum alchimistul, care se află în căutarea puterii de altădată. Se remarcă amestecul de elemente comune cu elemente fantastice și de componente opuse (Adrian Victor Vank).
Operele supuse atenției te cuprind, te includ cu o mulțime de elemente să fie acolo, în tiparul textual. Autoarea pregătește cititorul pentru șocul suprarealist. Ar putea exista mai mult gotic (Armanda Filipine). Lectura intrigă la început, apoi începe să placă. Autoarea dovedește un creion bine așezat. Descrierea mediului este elevată, amintind de stilul balzacian. Se pregătește minuțios intrarea în ficțiune. Este bine creionată legătura între real și ficțiune. Se desprinde ideea că totul e absurd. La final, rămâne gustul amar al despărțirii de personaje (Mircea Andronic Romian).
Se remarcă o evoluție a temelor față de creațiile precedente: autoarea a înlocuit aproape complet memoria cu imaginația. Sunt propuse narațiuni ciudate cu personaje ciudate. Se ridică problema în ce măsură sunt creații ale absurdului, prin faptul că se ating și teritorii ale fantasticului și realismului magic. Există un real progres stilistic, capitol la care Liliana Toma excelează, atingând apogeul expresivității literare. Narațiunea este modernă, uniformă (Valentin Popa). Este o scriitură elevată, de nivel înalt (Florin Burtea). Se remarcă rarefierea, ca procedeu stilistic, asociată cu finalul deschis. În centru se află personaje singuratice, cărora le lipsește căldura femeii sau a unui animal (Darie Lăzărescu).
Liliana Toma îmbrățișează cu maturitate artistică literatura straniului, care se așază firesc sub incidența unor genuri multiple: suprarealism, fantastic, magic, absurd. La aceste manifestări și interpretări se ajunge printr-un balans ingenios între real și ireal, îngemănate într-o stilistică bine controlată. Încărcătura simbolică este la cote înalte, se sondează străfundurile naturii umane prin cazurile speciale ale unor personaje ce se disting prin particularități marcante. Se remarcă narativitatea așezată, răbdătoare și dialogurile firești, bine ancorate în textualitate. Autoarea creează literatură de certă valoare care se îmbogățește pe măsură ce se manifestă și cumulează nuanțe particulare, originale, generând un stil personal (Liviu Chifane).
Următoarea întâlnire va avea loc în data de 14 martie 2025. Va supune texte atenției membrilor cenaclului poeta Mara Lauretta Balaban.
Liviu Chifane