Căutarea poetică adolescentină
Vineri, 22 noiembrie 2024, în cadrul cenaclului „Alter Ego”, a citit Elena Luncă, elevă a Colegiului Național „Nicolae Bălcescu” Brăila. Aflată la una dintre primele experiențe de acest gen, Elena Luncă a supus atenției o serie de texte cu titluri sugestive pentru suflul tineresc al poeziilor sale: „Ești… filosofie antică”, „Memento vivere”, „Pene”, „Vis de sfârșit”, „Sânge, votcă, lacrimi”, „Ce îmi place?”, „Diavol deghizat”.
Ești… filosofie antică
Ești poezie albastră pentru sufletul meu.
Filosofie antică în vremuri de condiție inferioară.
Deții cheia Universului în ascensiunea spiritului,
Secret păstrat pentru totdeauna în deșert.
Și te caut precum cavalerii caută Graal-ul.
Mă dedic acestei căutări infinite.
Odată cu biblioteca din Alexandria dispar,
Știința lumii și felul în care ne vedem noi,
Oamenii cu suflet gol, cu arme din cuvinte,
Pierduți de Saturn, acum în epoca de fier,
„Sursă de plâns și operă de violență”.
Ești cânt divin ce numai îngerii și demonii știu
A concepe în sufletul meu tulburat,
Piatră de smarald pe fruntea lui Lucifer.
Ești mirarea, începutul …
Și sub flamura ta voi lupta cu mine și cu lumea,
Cu lógos-ul sufletului meu …
Atât de profundă îmi este dorința.
Poezia Elenei țâșnește dintr-un adânc, ca în urma unui foraj pe care ea îl face în sinele ei. E o poezie care a durut-o atunci când s-a născut. Fără să se menajeze, acceptă să aibă acea ,,măcinare interioară” din care să iasă versul mai curat, mai autentic. Poezia este cea care cheamă poetul iar Elena este dintre cei care știu cât de mult trebuie să- ți ascuți simțurile pentru a auzi și a răspunde chemării (Anton Marțian).
Un lirism plin de prospețime, dar și umbrit de gânduri cenușii, axat pe reliefarea unor aspecte esențiale ale vieții ce nu și-au pierdut zbaterea lor adolescentină și transcend spre un existențialism construit din perspectivă onirică – de exemplu, textul „Vis de sfârșit”, un fel de artă poetică, oricum, o deschidere spre raiul-infern ori infernul-rai pe care le recreează prin diferite simboluri – biblioteca din Alexandria, Lucifer, Graalul etc. Așadar, premisa interculturalității ce oferă surse de inspirație din filosofie, mitologie, literatură universală etc. este un „palier” tematic ce ar putea fi îndelung explorat. Există și reflecții ce definesc un mit personal: poezia e albastră, musicalul „Thrill me” inspiră, Kafka e un „martor” al suferinței, Eminescu „răzbate” duios, dar și aprig, între „memento mori” și „memento vivere” (textul „Memento vivere”). Secvența „totul tău pe totul meu” ar putea fi rescrisă în alte tipare/procedee textuale întrucât e o parafrazare a unui refren dintr-un cântec actual (chiar dacă nu s-a intenționat acest lucru). În schimb, textul „Pene”, care aduce ideea desacralizării, ori versuri de tip aforisme („Marea nu iartă/dar apa spală fumul”) sunt indicii că explorarea lirică va continua, iar eu, care o cunosc pe Elena din clasa a IX-a, îi doresc mult succes în demersul literar ce va urma (Ana Maria Zlăvog).
Un dialog cu sine, având martor universul întreg. Un dialog deschis, cu voce tare, dar care nu suportă intervenții exterioare. E foarte clar că sinele poetic își ajunge, e deja la preaplin. Un dialog puternic, tinerețea discută cu ea însăși. Tinerețea declamă și se declamă. O poezie, bombă de energie și curaj. Privirea albastră a Elenei nu iartă, nu ratează. Există versuri de-o amplitudine interioară, exterioară, de-o amplitudine istorică maximă. Elena se simte bine, chiar stăpână, chiar regină în universalitate, ca spațiu și ca timp. În timpul vechi se mișcă lejer și totodată privește necruțător timpul de acum (Luminița Dascălu).
Creațiile Elenei Luncă sunt încercări poetice, unele stângace, altele mai reușite. Scenariul liric se desfășoară între cele două repere, „memento mori” și „memento vivere”, până se atinge starea de introspecție care o face să spună ce simte. Toată poezia este fie afirmație, fie negație în termeni filosofici. Lexicul (moarte, cicatrici, părăsire, ură, Lucifer) pare impropriu pentru un tânăr. Se simte un spirit revoltat („Voi lupta cu mine și cu lumea”). Apar prozaisme, clișee nepoetice. Autoarea recurge la nume proprii și elemente culturale ale antichității. Tematica este fracturată, uneori fatalistă, a debusolării (Liliana Toma).
Poezia lecturată în cenaclu stă sub semnul căutării de sine, al zbuciumului, care permite inserția unor termeni tenebroși. Există un permanent balans între viață și moarte sub formă de relatare, de imagini din viața de zi cu zi. Frământarea și încercarea de a se înțelege, asociate cu neregăsirea oamenilor delicați, creează dezgust determinat de anumite experiențe. Zborul este ezitant și temător, iar trecerea este văzută ca pe o acceptare (Ana Sofian).
Este o poezie armonioasă, prezentată sub forma unei povestiri într-o înlănțuire logică. Exprimă frământări ale sufletului, ale spiritului. Volumul metaforic este oscilant. Este un mod inspirat de a exprima dorințe, de a se dărui, de a fi cu celălalt. Exprimă un optimism ponderat, nu duce la extrem latura pesimistă. Exprimă, în același timp, încredere în propriile puteri. Chiar și în imaginile mai tenebroase are un mesaj optimist (Ion Măgeanu).
Poeziile Elenei Luncă te încarcă din plin cu puritate și iubirea de frumos. Există un balans al celor două talere ale existenței, dar se dă glas unei pledoarii pentru iubire și frumos. Zbuciumul este de fapt o ascensiune spre spiritual, care limitează egoul și conferă o notă de superioritate. Metafora penelor face trimitere spre empatie. Se revelează filonul filosofic, conturându-se un autoportret în oglinda onirică. Poeta ridică vălul și vede în plan metafizic (acumularea sacrului în elementele profane, trezirea spirituală) (Mioara Oprișan).
Se simte o anumită detașare. Vocea poetică expune ideile și se așază deoparte. Folosește sugestia către un travaliu între a fi și a nu fi (Mircea Andronic Romian). Elena Luncă dă glas unui lirism rațional, cerebral (Adrian Victor Vank). Este nevoie de o analiză mai atentă a anumitor sintagme sau trimiteri culturale (Ștefan Laurențiu Ionescu). Este nevoie de cizelare. Autoarea practică o poezie de idei în mod predominant. Se simte necesitatea unei poezii cu mai multe valențe literare. Nu se remarcă o forță lirică impresionantă. Nu se prea regăsesc construcții poetice care să atingă. Există fraze fără tensiune lirică. Se recurge des la enumerare. Autoarea dovedește maturitate poetică parțială (Valentin Popa).
Elena Luncă se folosește de resorturile versului liber pentru a da expresie unei căutări poetice adolescentine, care se simte atât în frământarea unor teme pregnante (iubirea, viața, condiția umană, moartea) cât și în oscilațiile de limbaj, între clișee nepoetice și construcții lirice originale, reușite. Poeta pare preocupată, pe de o parte, de regăsirea de sine, de conturarea unei identități interioare prin rostire poetică, iar pe de altă parte, de exprimarea angoasei pe care un spirit tânăr o resimte într-o societate cu numeroase tulburări existențiale, al cărei tumult se simte în versuri cu caracter satiric, de strigăt social. Unele creații sunt mai apropiate de expresia eseistică decât de cea poetică (Liviu Chifane).
Următoarea întâlnire va avea loc în data de 13 decembrie, când va supune atenției creațiile proprii poeta Ana Sofian (Camelia Chirchiboi).
Liviu Chifane