Societatea sub lupa satirei SF acide

Vineri, 15 martie 2024, membrii cenaclului literar „Alter Ego” s-au întrunit pentru a discuta creațiile prozatorului Mihu Iancu. Autor al volumului de proză scurtă „13 momente narative” (Editura InfoEst, 2021), acesta a citit un text prezentat ca „povestire science-fiction axată pe tema universului paralel”, intitulat „Unul de-al nostru”.

În staţia de unde puteai lua două tipuri mari şi late de mijloace de transport în comun – tramvai şi autobuz – abia dacă era lume la ora aia apropiată de prânz. Ai fi zis că te afli la prima oră a dimineţii.

Staţia suferise transformări dramatice în ultimii cincizeci de ani.

Mai întâi, blocul din zonă sărise în aer. La nici un an de când fusese dat în folosinţă. Presă, scandal, demisii, blesteme. Dezvoltatorul imobiliar dăduse vina pe unul dintre locatari, un tânăr pensionar care uitase aragazul deschis, rudele pensionarului arătaseră cu degetul pe dezvoltator: rumân get-beget. Complet alfabetizat, patru limbi străine de le vorbea ca pe apă, putred de cultură. Carte nu vorbe dar, după cum se ştie, unde e inteligenţă e şi multă ţăcăneală. Rumânii ăştia: unde nu gândeşti acolo-i afli. Nu mai poate rromu’ răsufla şi el liber, ca tot omu’, că hop un rumân infiltrat într-un post d-ăsta cu responsabilitate. Şi-ţi mai face şi viaţa amară cu parada aia a lui de cultură.

Procesul durase şapte ani la finalul căruia dezvoltatorul imobiliar se alesese doar cu o amendă.

Pe urmă un cutremur de şapte virgulă cinci grade pe scara Richter şubrezise atât de mult structura de rezistenţă încât imobilul a trebuit să fie demolat. Alt scandal, aceeași presă, alte demisii. Pe dezvoltator nu l-a mai tras nimeni la răspundere, dispărut fiind din ţară de parcă l-ar fi înghiţit pământul. […]

            Creația lui Mihu Iancu este o istorie contrafactuală ce mizează pe satiră pentru a analiza resorturile sociale (Adrian Victor Vank). E o mostră a unei umanități deteriorate, scrisă cu un stil visceral, un text instinctiv și profund ce abordează problematica inegalității etnice și a segregației (Gabriela Petre).

            Povestirea citită este sinusoidă. Discută teme precum rasismul, dar are și elemente de speculație SF (romulanii). Ca limbaj, atinge atât nivelul semi-intelectual, abundând de expresii comunitare („o laie”, „a halit”), cât și pe cel superior, prin neologisme („feeling”, „vexat”, „etriere”) (Mihai Vintilă). În aceeași ordine de idei, un atu al povestirii este faptul că abordează toate registrele limbii, inserând și elemente de argou și jargon, care conferă autenticitate narațiunii (Camelia Cornelia Budan).

            Mihu Iancu propune un pamflet în proză, o confruntare aparentă de opinii, folosind agramatismele cu măsură. Frizează paradoxalul, iar pe alocuri are un omor „horror” (Mircea Andronic), mergând până la sarcasm (Virgil Andronescu). Dincolo de toate acestea, povestirea creează o realitate, o buclă în buclă, explorată prin satiră cu limbaj colorat. Se afirmă cu franchețe anumite idei, alunecându-se spre jocul între minoritar și majoritar. Se simte nevoia acerbă de fericire, exploatată literar de autor într-un text care incită (Ana Sofian).

            Proza lui Mihu Iancu este axată pe viziunea realistă melodramatică a unui mediu suburban în care conflictele interetnice, savuroase prin atmosferă și limbaj, pot fi pretexte narative pentru a construi un univers mercantil, expus sub lupa reflecției tendențioase de către un narator excentric  și nonconformist. Situațiile traumatizante sunt analizate cu vehemență și lejeritate colocvială, amintind, oarecum, de ,,Groapa” lui Eugen Barbu, dar păstrându-și individualitatea pentru că sunt plasate în alt timp. Teme precum discriminarea, rasismul sunt discutabile chiar dacă uneori aforismele ori parabolele din registrul SF detensionează atmosfera. Oricum, „rampa de lansare” a personajelor este fie un cadru plafonat al ,,elitelor”, fie un spațiu cotidian obscur, creat sub semnul unui „ce ar fi fost dacă”, unde exponentul dominant al speței este un ,,parazit” grobian submediocru (notabili: Matache, Giani-Gogol, Jenică etc.) ce-și domină ,,elita” (clanul) ca un trântor în stupul de albine (Ana Maria Zlăvog).

            Povestirea propusă discuției place ca scriitură și are toate elementele ce țin de talent și care îi conferă valoare literară, având un stil bine cârmuit. Totuși, nu are prea multe elemente care să proiecteze acțiunea în viitor, axându-se mai degrabă pe o anticipare sociologică privitoare la raportul numeric al etniilor și surprinzând cu succes atmosfera din zilele noastre (Valentin Popa). Umorul și limbajul sunt bine dozate. Se poate spune că, în proza lui Mihu Iancu, orice asemănare cu realitatea nu este deloc întâmplătoare (Ion Măgeanu). Ușurința scrisului, savoarea textuală (Neculai Băcanu) sunt completate de o glisare facilă între registre narative, cu universuri răsturnate, rezultând un pamflet savuros ce reflectă capacitatea autorului de a jongla lingvistic (Liliana Toma). Pornind de la textul citit, putem afirma, de asemenea, că, în pofida avansurilor tehnologice, viitorul nu va aduce nimic nou sub soare ca relaționare între oameni, aspect foarte bine surprins de autor prin stilul oral, autentic (Ștefan Laurențiu Ionescu).

            Povestirea lui Mihu Iancu trădează reflexele unui prozator așezat, cu un stil bine conturat, căruia îi place să dea savoare textelor sale prin „giumbușlucuri” de limbaj pentru a comenta diverse tare ale societății, precum rasismul și discriminarea. Ceea ce face autorul este să răstoarne o realitate, expunând cutume și preconcepții, analizând modul în care personajele se comportă în situații verosimile. Vocea narativă controlează cursul acțiunii, intervenind adesea prin întorsături neașteptate ale acesteia tocmai pentru a analiza diferența dintre esențe și aparențe printr-o ironie bine controlată (Liviu Chifane).

            Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 29 martie 2024. Va citi Mihai Vintilă.

Liviu Chifane