Luminița Dascălu – poezie
Parastas cu punctuație
Cred că e un fel de parastas,
Unul mic,
Cel mai mic,
Doar două persoane:
Eu și cu moarta.
Fără neamuri și fără popă.
Ea le ține locul crezând că încă e vie.
Ca la tot parastasul care se respectă,
mănânc și acolo, pe loc
și iau și la pachet.
Și ca la tot parastasul,
tragem bârfe
și râdem.
Eu râd, moarta râde, moartea râde
apoi schimbăm între noi rolurile.
Și iar râdem,
una în locul celeilalte,
una de cealaltă.
În culise, războiul.
Ca o carte ce-și schimbă autorul
Ca o carte ce-și schimbă autorul,
cocoșul acesta rarisim
(cu o singură pană a lui scrii întrega literatură
câte pene atâția scriitori)
nu merge la piața de păsări
ci la piața de oameni.
Acolo ne tot vindem noi,
bărbat și femeie
cu el în bagaje.
Pentru că e nebun
și vrea întruna să-și schimbe stăpânul.
la fiecare aniversare pleacă unul
vreţi să scriu
scriu desigur aici în lichidul amniotic
pe cel mai scump şi-albastru pergament
sunt în burta mamei
și voi vreți
să mă ducă mama
la rude prieteni nunţi botezuri înmormântări
la nopţi de priveghi
la vânzătorii de pene de păun
la ghicitoarele în bobi cafele palmă
pentru ca să aflu
cum unde cine ce
cine cu cine
cine lângă cine
duceți-vă dracului
nu vedeți
tot ce-ar trebui să fie rapoarte pentru voi
devine literatură de sertar de carne
3 decembrie 1961
de jur împrejur cohorte de îngeri păzitori
câte unul pentru fiecare an pe care îl voi trăi
la fiecare aniversare pleacă unul
la ultima voi rămâne singură
dar voi veţi fi morţi
urechile voastre vor fi putrezit demult
abia atunci rapoartele vor ieşi la lumină
preschimbate în pâinea minunată a îngerilor
poveştile mele