Liviu Chifane – proză

Stăpânul sacului

Ce-am făcut eu astăzi? Ce-am făcut… am făcut… ce-am făcut… cut-fă… fă-cut… Eu-am zis c-am zis că ce-am făcut. M-am trezit dimineața și-am înjurat-o pe Mada. Eu-am zis c-am înjurat-o pe Mada. Da-ma. Ma-da. Nu Da-ma, ci Ma-da. Eu-am zis c-am zis c-am înjurat-o pe Mada. Eu-am zis c-am zis c-am zis c-am înjurat-o… Hai mai du-te dracu’ că nu-s nebun. Deci: am înjurat-o pe Mada că m-a dezvelit noaptea, că ea așa face mereu, trage toată plapuma și dârdâi ca un câine. I-am tras una după ceafă și-am și tras-o de păr că așa mi-a venit o nebunie în mână… eu-am zis c-am zis c-am lovit-o pe Mada… dar dup-aceea mi-a părut rău.

Nu am ce să zic, Mada este mai bună decât Sanda: face mâncare bună, face curat… și nu zic… că și noaptea… e mai bine… adică Sanda, după ce că nu știa prea multe, mai făcea și mofturi, că e obosită, că o doare spatele… vai de capul meu că și pe mine mă dor toate, dar când simt cum se bagă o femeie așa lângă mine sub plapumă nu pot să stau liniștit.

Dar am înjurat-o pe Mada și apoi mi-a părut rău și am mângâiat-o pe păr. Eu-am zis că am zis că Mada e mai bună decât Sanda. Da, e mult mai bună și arată și mai bine, că nu e așa lată în șolduri ca Sanda, e mai subțirică și mai sprintenă… în toate, și la treabă, și la vorbă, și descurcăreață, da’ și sub plapumă… Hai, mai lasă-mă în pace!

Mi-a părut rău că am înjurat-o și am lovit-o pe Mada și de aceea n-am mai vrut să stau în pat, adică pe saltea, că noi nu avem pat, nici casă nu avem, stăm într-o dărăpănătură, provizoriu, până vine poliția și ne fugărește și de aici. Atunci ne luăm salteaua și toate celelalte catrafuse și ne căutăm altă dărăpănătură, o cazemată, ceva. În scări de bloc nu stăm, că nu ne lasă lumea și ne fugărește. Dărăpănătura în care stăm acum a fost cândva un abator. Miroase a sânge de animale. Când mâncăm, când dormim, miroase a sânge și a creier. Eu-am zis c-am zis că miroase a sânge. Da, normal că miroase a sânge, dacă a fost abator înainte aici, doar nu ești prost. Hai, mai lasă-mă! Mă zăpăcești de cap.

M-am ridicat din pat. Era ud, că plouase toată noaptea, cu tunete și fulgere, și Mada s-a speriat că ei i-e frică și s-a băgat în mine. M-am uitat la ea cum se freca la cap că o durea unde am lovit-o și mi-a mai părut rău încă o dată. M-am ridicat și m-am dus la o băltoacă. Am băgat mâinile până la noroiul de la fund și am luat apă tulbure, mi-am aruncat pe față. Mirosea a sânge și a creier. Ier-cre. Cre-ier. Nu ier-cre, ci cre-ier, așa e corect, doar nu sunt prost. Eu-am zis c-am zis că se zice cre-ier nu ier-cre. În sfârșit! Mă zăpăcești iar.

Lângă mine era un ciob de oglindă. L-am luat și l-am spălat în băltoacă. Mi-am văzut urâțenia și barba. Urât mai sunt! Nu e nicio scăpare. N-o să fiu niciodată frumos. Eu-am zis c-am zis că n-o să fiu frumos. Și ce dacă? Mai lasă-mă în pace! Ce? Și ce dacă nu sunt frumos? Nu sunt atâția oameni normali urâți? Ce dacă sunt urât și gunoier? Am sac și o am și pe Mada! Bravo mie! Ce vrei mai mult? Și dacă o să ne meargă bine o să facem și un copil. O să avem bani, o să avem casă și o s-o ducem bine.

Am luat oglinda și m-am uitat din nou. Tot urât eram.

– Cine ești tu, mă? Vai de capul tău! Ești varză! Un gunoier ce scormonește prin tomberoane. Un amărât! Un vai de capul tău!

– Bă, mă lași? Eu sunt stăpânul sacului. Eu am sac mare și bun, de încap în el o sută douăzeci de kile. Cine mai are sac ca al meu? Îți zic eu: nimeni! Doar Bocalu, din partea cealaltă a orașului mai are sac așa mare, dar cu el n-am nimic, fiecare cu zona lui.

– Și Gogu?

– Gogu? De ce mă zăpăcești tu? De ce nu mă lași să mă bucur și eu?

– Te bucuri, da’ ai de ce?

Eu-am zis c-am zis că Gogu m-a bătut de două ori și mi-a furat sacu’. A bătut-o și pe Mada că a fost femeia lui și a venit la mine să scape de el. Ieri l-am prins singur și nu m-a mai bătut. M-a învățat Țeavă să mă bat și i-am făcut-o, i-am înfipt țepușa în picior și i-am tras câteva picioare. Cu sete! Eu-am zis c-am zis că i-am tras cu sete. Te-se. Se-te.

– Nu mi-e frică de Gogu! Să îndrăznească!

– Treaba ta! Eu nu mai zic nimic! Să nu zici că te zăpăcesc, da’ Gogu nu se lasă.

Nu se lasă Gogu că e al dracului. De asta am adunat mai mulți câini. Acum am cinci și nu mi-e frică: Albu, Bob, Coastă, Drac și Eta. Eta este fată și e cea mai drăgăstoasă. Toți sunt sterilizați, da’ i-au lăsat pe stradă că n-a avut cine să-i ia. Sunt câini mari și răi. Mușcă pe toată lumea. Oamenii au vrut să-i omoare. De când i-am luat eu n-au mai mușcat pe nimeni. Eu nu știu cum vine asta, că pe mine mă ascultă și nu mă mușcă. Nici pe Mada nu o mușcă. Ea îi ia în brațe și îi mângâie pe toți. Eu nu îi mângâi, da’ mă ascultă. Îi iau cu mine la sticle și le dau să mânânce din gunoi. Găsesc de toate: oase, resturi de mâncare, pâine mai veche. Pâinea mai nouă o opresc pentru noi.

Noi nu cerșim. Eu-am zis c-am zis că nu cerșim. Da. Nu cerșim. Mie nu-mi place să cer. Ne mai oprește lumea și ne mai dă câte ceva și ne urează de sănătate, că văd că suntem oameni buni, nu furăm, nu atacăm, doar ne vedem de tomberoanele noastre și de sticle și nu facem mizerie ca alții.

Am aruncat ciobul de oglindă în băltoacă și am chemat câinii: Albu, Bob, Coastă, Drac și Eta. Când o să îmi iau al șaselea câine o să îl cheme cu F. Dacă este băiat, o să-l cheme Fes, iar dacă e fată o s-o cheme Floarea. Pe al șaptelea o să-l cheme cu G: Gicu, dacă e băiat și Gina, dacă e fată. Dup-aceea cu H, cu I, până la Z. Ce tare ar fi să am câini până la Z, vreo douăzeci, să fiu stăpânul sacului și stăpânul câinilor, să nu se mai atingă nimeni de mine! Hă! Hă!

I-am chemat pe fiecare pe nume că așa e bine. Cum m-au auzit, s-a ridicat fiecare pe unde stătea tolănit și a venit. I-am mângâiat scurt și le-am dat niște oase pe care le-am pus deoparte seara. Le-au mâncat trosnind fălcile puternice și mie mi-a plăcut că mă ascultă câini așa de fioroși. Eu-am zis c-am zis că sunt stăpânul câinilor. Hă! Mă iubesc câinii și mă iubește și Mada! Toți mă cred un amărât. Lasă-i să mă creadă! Eu am treaba mea. Uite-așa! Uite-așa!

Câinii s-au așezat lângă mine. Eu-am zis c-am zis că ei stau mereu lângă mine când verific sacul. Este mare și greu. E murdar. Îl trag cu putere și îl întorc pe toate părțile. Îi încerc cusăturile și, unde găsesc o gaură, ceva, scot acul meu mare și sula subțire și îl întăresc. Sacul face totul. La sticle, dacă ai sac mare, ești om. Apoi trebuie să știi unde să cauți și când. Eu-am zis c-am zis că eu știu unde și când se găsesc sticle. De toate felurile. Trebuie să ai și cărucior bun. Eu am, unu mare, din fier, cu roțile mari, cu rulmenți, că nu trebuie să-l ung cu vasilină, merge bine. Când nu pot să-l trag, îl împing. Eu-am zis c-am zis că-mi place mai mult să împing căruciorul. Îl împing și când este sacul plin.

Sacul trebuie să-l unplu până la cinci, că la șase închide la centru. Nea Fani mă cunoaște și știe că vin în fiecare zi cu cărucioru’ plin, nu mă lasă. Îmi dă și banii imediat, nu mă păcălește la cântar. Eu-am zis c-am zis că sunt prieten bun cu nea Fani. Treizeci de bani kilu’. O sută de kile – treizeci de lei. Zece lei pentru mâncare și douăzeci de lei pun deoparte. Douăzeci de lei ori treizeci de zile, înseamnă șase sute de lei pe lună. Da’ nu e așa ușor. Nu se adună în fiecare zi o sută de kile. Dup-aceea, apar și alte probleme. Din gunoi rezolvăm unele, da’ altele nu se poate și trebuie să dau bani. Mada știe că am bani strânși și îmi cere mereu ca să avem și noi de unele și de altele ca alții. Eu nu îi dau. Am vorbit cu nea Fani și mi-a zis că mă lasă să stau în șopronul din fundul curții lui dacă îi dau o mie de lei. A zis că face și acte, că are un verișor notar. Acum am banii. Azi-dimineață îmi mai trebuiau patruzeci de lei. Pentru ei trebuia să strâng mai multe sticle. Și era și Gogu. Nea Fani mi-a zis că vrea să mă bage în spital și s-o ia pe Mada. Eu-am zis c-am zis că l-am pus pe nea Fani să jure că nu i-a zis de bani. Nea Fani a jurat. Îl cred.

Am pregătit sacul și căruciorul. L-am chemat pe Bob și l-am bătut cu palma după ceafă. L-am bătut și sub piept. Bob are blana foarte mare. Îi atârnă până la pământ. Nici vara nu scapă de blană. Mie îmi place așa, chiar dacă e murdar când plouă. Și azi-dimineață era murdar, dar eu tot l-am chemat și l-am mângâiat. El mi-a lins degetele și a dat din coadă.

– Hai băieți, le-am zis, avem o zi lungă și grea! […]