Instantanee „chirurgical”-realiste

            Vineri, 27 ianuarie, membrii cenaclului „Alter Ego” s-au întrunit în sala „Fănuș Neagu” a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila pentru a-și apleca atenția asupra textelor lui Dragoș F. Voicu. Chirurg de profesie, acesta este autorul a trei volume de tablete intitulate „Dr. Blue” și publicate în regim propriu.

Textele propuse pentru discuție au inclus atât proză („Consolare”, „Spre dimineață”, „Grătarul”, „Profesorul”) cât și poezie („Mi-e dor de tine”, „Te iubesc, viață!”, „Unde ești”, „Haiku”, „Zen”, „Octombrie”, „E toamnă”).

            Visul trece treptat de la plăsmuire, la realitate. Timpul se scurge dinspre nicicând, către dimineață. Dacă alarma telefonului nu a sunat încă, e doar pentru că am programat-o, ca de obicei, la 6.30. Afară, lumina zvâcnește printre ultimele umbre ale nopții, spre răsărit.

Sunt aproape treaz și, totuși, trupul mi-e moale, inert, cerșind încă un strop de trandăvie, în așternutul cald.

            Neuronii mai harnici au început deja încărcarea sistemului de operare, în memoria de lucru, iar aplicațiile încep să ruleze.

            Copilul la școală… La spital, trebuie să ajung până la 7.45, pentru că mă așteaptă cel cu controlul, și cel cu concediul, și cel cu internarea, mamăăă!, ăla cu icterul, și cel cu reintervenția, tot săptămâna asta trebuie s-o fac?, și cel cu problema aceea. Ah, colegul ăla mă rugase ceva, ah, da…dar parcă îi semnasem hârtia…? Da, da, am semnat-o. Am infirmieră azi la Septic? Dar pansamentele cine le face? Asistentele aveau ceva să-mi spună, mici-multe nemulțumiri, s-au organizat, au pus și pe hârtie totul, emisarele vor fi la ușă. O cafea călduță mi-o face și mie cineva, la prima oră? Dar amărâtul ăla cu ‘enșpe tuburi de dren, din Reanimare? Ieri dimineață, îl lăsasem fără sondă nazogastrică. O mai fi vărsat? O mai fi dat vreo bășină? Ar fi cazul, după atâtea zile…Nuuu, e bine, altfel mă sunau fetele de gardă, de acolo. De la direcția spitalului, urma să îmi vină o mapă la semnat. Trebuie să o rezolv, înainte de a intra în sală. Daaa, o rezolv, bine că nu am mult de operat și că e abia luni. Ei, luni? Nu e ședință la Colegiul Medicilor!? E marți, offf…E ziua aia, când programul operator e încărcat maximal…Mai lăsați-le dracului și pe miercuri-joi! Ați uitat că azi sunt trei ceasuri rele? Absolut toate sunt urgențe? Imi pare rău, dar chiar trebuie să intru primul azi, la sala 1. Oare care anestezist colaborează azi cu mine? Știu, da, e ok, normal, fiecare chirurg își are anesteziștii pe care îi merită, ei toți mă merită pe mine, ha! Să nu uit să o sun pe mama, când ies din sală! Aseară, nu se simțea prea bine… („Spre dimineață”)

            E TOAMNĂ

e-o toamnă ciudată

și timpu-i târziu

și luna e roată

și drumul nu-l știu

aș pleca nu știu unde

dar totu-i pustiu

și noaptea m-ascunde

sub un cer cenușiu

mai bine-aș rămâne

lângă inima ta

cu șoaptele zâne

să mă poți alinta

e o toamnă ciudată

legănând amintire

iar viața mea-i toată

doar dor și iubire

Proza lui Dragoș F. Voicu are un caracter simplist, spontan (Iulian Mitof), cu aspect de instantanee realiste, scurte reprezentări ale realității, cu subiecte preponderente din lumea medicală, care îi permit autorului să mediteze asupra unor teme cu o mai mare profunzime artistică (Liviu Chifane). Unele fragmente, mai elaborate (precum „Grătarul”), surprind cu ingeniozitate anumite fapte marcante ce favorizează exprimarea tranșantă a unor adevăruri, precum condiția defavoritzată a femeii. Stilul este contemporan, cinematografic (Adriana Bănică Petre) iar unul dintre punctele forte este spiritul umorului (Camelia Cornelia Budan), uneori agresiv, folosindu-se de propoziții scurte „ca niște gloanțe” pentru a arunca personajele în derizoriu (Adrian Victor Vank). Se remarcă tehnica jurnalului (Liliana Toma), capacitatea de a crea personaje „în carne și oase” (ne bântuie încă și acum personajul Angelina din „Consolare”), în detrimentul ficțiunii, dinamismul, autoironia, apăsarea (poate prea tare a) pedalei realului (Luminița Dascălu). Dragoș F. Voicu are darul de a capta atenția prin felul său bonom de a fi, în contrast cu personajele sale, unele cu trăsături de caracter ciudate, care le fac să iasă în evidență printre cei în mijlocul cărora trăiesc (Ion Măgeanu). În altă ordine de idei, scriitura lui Dragoș F. Voicu dă, în general, impresia de schematism și lipsă a rigurozității, textul fiind încărcat uneori de stereotipuri și clișee. Se simte nevoia de „croșetare”, de aprofundare și finisare, de stilizare a numeroaselor subiecte de care pare să nu ducă lipsă niciodată (Liviu Chifane, Valentin Popa, Adriana Bănică Petre, Virgil Andronescu).

Spre deosebire de proză, poeziile lui Dragoș F. Voicu sunt, mai degrabă, încercări lirice cu tonalitate de versuri pentru balade folk sau însemnări minimaliste în care se întrezăresc, totuși, fine rezonanțe poetice.

Poeta Veronica Teodoru a analizat critic poeziile intitulate „Haiku”, sugerând că sunt mai degrabă tristihuri, prezentându-ne în contrast principiile și regulile autentice ale acestui gen de poezie. În prelungirea discuției, ne-a lecturat o creație extrasă din propriul volum de haiku și alte două poezii: „Sonet” și „Feng shui”.

Au citit, de asemenea: Iulian Mitof – poemul [Ochii tăi două castane coapte]; Toni Marțian – o epigramă dedicată lui Dragoș F. Voicu; Virgil Andronescu – un fragment din volumul „Foaie de observație – jurnalul unei conștiințe”, Editura PIM, Iași, 2012.

La inițiativa Cameliei Cornelia Budan, am discutat despre tehnicile de construcție a personajului, fiecare autor de proză prezent dezvăluind propriile „secrete” și moduri de abordare. În final, apropiata lansare a romanului „Theodoros” de Mircea Cărtărescu la Brăila a declanșat o scurtă discuție despre scriitor și opera sa.

Următoarea întâlnire va avea loc vineri, 10 februarie, între orele 16.00 și 19.00.

Liviu Chifane